Ziua Eroilor la Moldova Nouă
12 June 2021La Moldova Nouă, ca în fiecare an, manifestările de Ziua Eroilor au avut loc în fața monumentului eroilor din parcul orașului după săvârșirea Sfintei Liturghii unde preoții alături de credincioși au venit în alai cu steaguri. Manifestările au debutat cu intonarea imnului, iar apoi săvârșirea slujbei de pomenire a Eroilor oficiată de către părintele Bogoliub Martinovici, protopop de Moldova Nouă dimpreună cu preoții din oraș, pr. Băloi Gheorghiță, pr. Nedelcu Ioan și pr. Căta Remus.
La eveniment au participat oficialități locale și membrii celorlalte instituții din oraș, dascălii și copiii de la Liceul Tehnologic „Clisura Dunării”, precum și o parte a membrilor Centrului de Tineret al Parohiei „Sf. M. Mc. Gheorghe”. Copii centrului de tineret au adus la eveniment un steag tricolor împodobit cu icoana Sf. Ap. Andrei ocrotitorul României și Sf M. Mc. Gheorghe ocrotitorul orașului Moldova Nouă, arătând prin aceasta că biserica și neamul au fost și sunt una.
La finalul slujbei părintele protopop a punctat în cuvântul de învățătură, însemnătatea acestei zile în viața noastră, a fiecărui român, arătând că: Eroii neamului, dar și ai orașului Moldova Nouă în toate timpurile și în toate locurile și-au asumat crucea suferinței spre binele și dăinuirea patriei și a credinței strămoșești. Au urmat intervențiile celorlalte oficialități în frunte cu domnul Primar Ion Chisăliță şi profesorul de istorie Gecse Desideriu, care au ţinut discursuri impresionante despre sacrificiul eroilor români din Banat. Au urmat apoi depunerile de coroane la monumentul eroilor.
Prin această acțiune și orașul Moldova Nouă s-a alăturat întregii Românii arătând cinste și prețuire eroilor neamului. (Pr. Băloi Gheorghe)