Rugăciune și comuniune la hramul Schitului Feneș
10 November 2021În comuna Armeniș din județul Caraș-Severin se află un așezământ monahal ce îl are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina. În fiecare an, marele ierarh tămăduitor și doctor fără de arginți, este sărbătorit de Biserica noastră în data de 9 noiembrie.
La sărbătoarea sfântului din acest an, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul obștii monahale a Schitului Feneș. Tot cu acest prilej, pelerinii prezenți au avut posibilitatea să se închine la fragmente din moaștele Sfântului Nectarie.
În cadrul Sfintei Liturghii Părintele Episcop Lucian a hirotonit diacon pe teologul Cătălin Blidariu, ce urmează a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Dezești din Protopopiatul Reșița.
La finalul slujbei ierarhul a săvârșit o slujbă de pomenire pentru fostul stareț, părintele Hristofor, ctitorul Schitului Feneș, și de asemenea a binecuvântat prinoasele aduse cu prilejul hramului.
„Credem că ziua de astăzi a fost o reușită din toate punctele de vedere. Au venit mulți credincioși de departe, alții din parohiile învecinate, lăsând toată grija cea lumească la o parte și rugându-se Mântuitorului Hristos să ne dăruiască tuturor, sănătate și putere. Totodată, l-am cinstit astăzi pe prietenul Mântuitorului nostru, pe Sfântul Ierarh Nectarie, cel care niciodată nu s-a despărțit de iubirea lui Hristos. Chiar dacă a fost prigonit, marginalizat, chiar dacă a avut necazuri și întristări în viață, l-a avut în fața ochilor duhovnicești pe Iisus Hristos cel răstignit și înviat. Sfântul Nectarie a trăit o viață autentică în Hristos, L-a iubit pe Dumnezeu cu toată ființa și i-a iubit pe toți oamenii Care l-au prigonit și l-au marginalizat”, a subliniat Părintele Episcop.
„Îl rugăm și noi pe Sfântul Nectarie să ne ajute ca să biruim toate necazurile, prigonirile și suferințele din această viață și să putem câștiga și noi cununa vieții veșnice. Pentru că cine se luptă după legile și regulile jocului ia cununa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel. Sfântul Nectarie a înțeles că numai iubindu-L pe Dumnezeu și iubindu-și aproapele poate să dobândească viața cea veșnică. De aceea el a devenit mare făcător de minuni, taumaturg, vindecător de boli, pentru că întotdeauna a știut să gestioneze orice situație complicată. El a murit de cancer, a îndurat boala cu demnitate, credință și iubire și după aceea a devenit făcător de minuni pentru că Dumnezeu l-a proslăvit”, a mai spus Preasfințitul Lucian.
Schitul Feneş cu hramul „Sfântul Nectarie” este situat în satul omonim din comuna Armeniș și a luat fiinţă în anul 2001, iar în septembrie 2008 a fost transformat în schit de călugări. Cadrul natural, alcătuit din păduri de fag şi brad, oferă un cadru prielnic pentru desfăşurarea de activităţi duhovniceşti, culturale şi sociale pentru credincioşii iubitori de spiritualitate ortodoxă.
În cursul anului, dar mai ales la hram vin foarte mulți pelerini să se roage sfântului Nectarie pentru a primi vindecare sufletească și trupească, dar vin și să-i mulțumească lui Dumnezeu și sfântului tămăduitor, deoarece mulți au primit vindecare în urma rugăciunilor făcute la Schitul Feneș.