Constituirea noii Adunări Eparhiale în Episcopia Caransebeșului
8 June 2022Marți, 7 iunie, s-a desfășurat la Centrul Eparhial din Caransebeș ședința de constituire a noii Adunări eparhiale a Episcopiei Caransebeșului pentru perioada 2022-2026. Aceasta a debutat cu oficierea slujbei de Te-Deum de către un sobor de preoți, la care au participat, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, consilierii și inspectorii eparhiali, părinții protopopi, precum și membrii aleși ai acestui for bisericesc, clerici și mireni.
După sfânta slujbă, evenimentul ce a avut loc în sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu”, a continuat prin cuvântul de deschidere al acestei şedinţe, rostit de către Părintele Episcop Lucian, după care, cu consimţământul Adunării Eparhiale, ierarhul a desemnat trei secretari, un preot şi doi mireni. În continuare a fost făcut apelul nominal al membrilor aleși conform circumscripțiilor electorale din care fac parte, iar comisiile provizorii de validare au constatat că toți membrii aleși ai Adunării Eparhiale în cele 10 circumscripții electorale bisericești, îndeplinesc condițiile statutare pentru a face parte din acest for deliberativ eparhial și s-a declarat constituită Adunarea Eparhială a Episcopiei Caransebeșului.
De asemenea cei 10 clerici și 20 de mireni au fost repartizați pe comisiile permanente: comisia bisericească, comisia culturală, comisia economică socială și comisia de organizare și validare. Membrii Adunării Eparhiale au aprobat și componența Consiliului eparhial și au fost desemnați delegații, un cleric și doi mireni, ca reprezentanți ai Episcopiei Caransebeșului în Adunarea Bisericească Națională.
„Credem că toți cei aleși de către preoții și credincioșii noștri, își vor aduce aportul la îmbunătățirea și dinamizarea vieții spirituale, liturgice, culturale, și social-filantropice, în Episcopia Caransebeșului. Ne-am gândit să-i propunem pentru Adunarea eparhială pe acei preoți care s-au afirmat în ultima perioadă, cei care au construit biserici sau au amenajat spații sociale, cei care au renovat și restaurat bisericile istorice. De asemenea, ne-am gândit să-i desemnăm în Adunarea noastră eparhială pe cei care s-au implicat, din rândul mirenilor, în viața culturală, economică și socială a Eparhiei noastre, în parohiile din care dânșii fac parte”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
„Avem în Adunarea eparhială, dintre membrii mireni, din toate domeniile de activitate, profesori, juriști, medici, lucrători în administrația publică și din alte domenii. Avem oameni de încredere cu care sperăm ca în acești 4 ani să putem conlucra și coopera, ca împreună să facem lucruri importante pentru cele 210 parohii și pentru toți credincioșii care viețuiesc și se roagă în acest spațiu binecuvântat de Dumnezeu al Banatului Montan”, a mai spus Părintele Episcop.
Membrii forului deliberativ au aprobat și componența Consistoriului Eparhial, precum și reprezentanți ai Episcopiei Caransebeșului, ce vor fi delegați pentru Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Banatului. Adunarea Eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale unei eparhii.
Fiind anul rugăciunii, Preasfințitul Părinte Lucian le-a dăruit tuturor membrilor Adunării Eparhiale o carte de rugăciuni și Noul Testament cu Psalmi. La final cu toții au vizitat colecția muzeală „Episcop Elie Miron Cristea” a Eparhiei.