Sfântul Pantelimon cinstit în Banatul de Munte
28 July 2022Schitul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din Caransebeș adună în fiecare an în data de 27 iulie, foarte mulți credincioși din Episcopia Caransebeșului, dar și din alte părți ale țării. Cu ocazia hramului și în acest an pelerinii au participat la Sfânta Liturghie oficiată în altarul de vară al așezământului monahal, săvârșită din încredințarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian de către părintele protopop Virgil Voinea, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
La momentul potrivit, au fost binecuvântate și prinoasele ce au fost pregătite pentru această zi de sărbătoare. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de clerici, slujitori la Catedrala Episcopală din Caransebeș.
În această zi specială pentru așezământul monahal ce îl are ca ocrotitor pe sfântul tămăduitor, doctor fără de arginți, Pantelimon, o parte dintre credincioși s-au împărtășit și cu Sfintele Taine.
În cuvântul de învățătură părintele protopop le-a vorbit celor prezenți despre viața Sfântului Pantelimon, îndemnându-i să i-a aminte la statornicia în credință a acestui sfânt și la dragostea sa milostivă. „Deși a fost o zi călduroasă, credincioși din Caransebeș, dar și din alte zone, au luat parte la bucuria duhovnicească a acestui așezământ monahal, având posibilitatea de a se ruga Sfântului Mare Mucenic Pantelimon. Sfântul Pantelimon s-a arătat întru toate milostiv, iar din dragostea sa nemărginită îi mângâia pe semeni și pe cei ce erau în neputință îi tămăduia. Așa și noi toți trebuie să încercăm să îi urmăm exemplul, arătând dragoste față de semenii noștri și punând în practică tot ceea ce acest sfânt doctor fără de arginți făcea cu cei aflați în suferință”, a subliniat părintele protopop.
Toți cei care au venit să se roage la Sfântul Pantelimon au avut bucuria să se închine și la o părticică din moaștele sfântului tămăduitor, aduse la acest așezământ monahal în anul 2017, din București, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
După sfânta slujbă bucuria praznicului a continuat cu o agapă frăţească oferită de părintele stareţ Ioachim tuturor credincioşilor ce au participat și în acest an la hram. Metocul se află în curs de amenajare, sub purtarea de grijă a părintelui stareţ Ioachim Rad.
Sfântul Pantelimon a trăit în primele veacuri creștine, primind cununa muceniciei în anul 303. Acest sfânt tămăduitor, care tânăr fiind a plecat prin martiriu din această lume la aproximativ 23-25 de ani. În momentul decapitării sfântului din rana lui nu a curs sânge, ci lapte, iar măslinul de care a fost legat a rodit în acel moment.