Colinde și tradiții de Crăciun în An Centenar la Caransebeș
28 December 2018Cu prilejul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Episcopia Caransebeșului, alături de Seminarul Teologic Liceal „Episcop Ioan Popasu”, Corul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” și Ansamblul Cultural „Doina Banatului” din municipiul de pe Timiș și Sebeș, au organizat o serie de spectacole, intitulate „Colinde și tradiții de Crăciun în An Centenar”.
Ultimul spectacol s-a desfășurat joi, 20 decembrie, în sala de spectacole a Casei de Cultură „George Suru”, unde, alături de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-au bucurat de colind, tradiții și cântec patriotic, alți clerici din Protopopiatul Caransebeș, autorități locale, oameni de cultură, dar și mulți credincioși.
„Acest spectacol deschide porțile Betleemului, dar credem că și porțile sufletelor noastre, ca să intre pentru totdeauna Împăratul Măririi și Duhul Celui Preasfânt să se sălășluiască în noi. Am ascultat colindul sfânt și bun, am admirat portul popular, am ascultat graiul bănățean. Am vizionat tradițiile și datinile păstrate din moși-strămoși și legate de aceste praznice împărătești din această perioadă a Anului bisericesc. Nu în ultimul rând, cu luare aminte, am ascultat imnul țării noastre, «Deșteaptă-te, române”, încheind acest spectacol cu câteva cântece patriotice, pentru că suntem încă în Anul Centenarului, în Anul comemorativ al eroilor Marii Uniri. Încheiem seria concertelor în orașul-reședință episcopală, pentru că din Caransebeș a plecat acum 100 de ani, spre Cetatea Marii Uniri, episcopul Elie Miron Cristea ”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
Spectacolul intitulat „Colinde și tradiții de Crăciun în An Centenar” a fost pus în scenă la Moldova Nouă, Reșița și Caransebeș și a avut menirea de a uni în sufletele spectatorilor bucuria Nașterii Mântuitorului Hristos cu bucuria apartenenței la patria română.