Colinde și tradiții de Crăciun în An Centenar la Reșița
27 December 2018Cu prilejul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Episcopia Caransebeșului, alături de Seminarul Teologic Liceal „Episcop Ioan Popasu”, Corul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” și Ansamblul Cultural „Doina Banatului” din municipiul de pe Timiș și Sebeș, organizează o serie de spectacole, intitulate „Colinde și tradiții de Crăciun în An Centenar”.
Cel de-al doilea spectacol s-a desfășurat marți, 18 decembrie, la Palatul Cultural din municipiul Reșița. Și de această dată, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a luat parte la eveniment, alături de preoți din municipiul Reșița, oameni de cultură și locuitori ai orașului.
„Spectacolul din această seară a avut două părți, prima parte închinată unității de credință, prin mesajul duhovnicesc al colindului strămoșesc. În a doua parte a acestui spectacol, am fost invitați să medităm la tot ceea ce înseamnă unitate de neam în An Centenar. Am ascultat toate aceste frumoase și bine cunoscute cântece patriotice și ne-am ridicat în picioare atunci când am ascultat imnul României, «Deșteaptă-te, române». Acest imn, deși, în vremea aceea, nu era imnul de stat al Regatului României, a fost intonat și la 1 Decembrie, la Alba-Iulia, în urmă cu 100 de ani, la 1918. Martori la cel mai important eveniment din istoria tuturor românilor au fost și episcopii care i-au reprezentat pe toți credincioșii ortodocși din Transilvania și Banat, episcopul Caransebeșului, Elie Miron Cristea, și episcopul Aradului, Ioan Ignatie Papp. Înainte de a fi declarat ca imn de stat, «Deșteaptă-te, române», a fost intonat și urmă cu 29 de ani, în Piața Operei din Timișoara și mai apoi în toată țara. Ulterior, a fost declarat, de către cei care au condus România la sfârșitul anului 1989 și începutul anului 1990, imn de stat, înlocuind vechiul imn, «Trei culori cunosc pe lume»”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
„Colinde și tradiții de Crăciun în an centenar” a adus în sufletele spectatorilor atât colindele tradiționale, prin care s-a vestit și la Reșița vestea cea bună a Nașterii Domnului Iisus Hristos, dar și tradițiile de Crăciun, prin care Banatul de Munte își scrie povestea sărbătorilor de iarnă de-a lungul existenței sale, toate acestea încoronate de mesajul patriotic, purtat în cântec, port și grai la 100 de ani de la Marea Unire.