Simpozionul „Serbările Cetăţii” la Mehadia, ed. a XII-a, 2019
25 January 2019Cea de-a XII-a ediţie a Simpozionului „Serbările Cetăţii” de la Mehadia s-a desfăşurat zilele trecute sub cele două semne esenţiale ale lunii ianuarie şi ale poporului român: naşterea poetului nepereche, Mihai Eminescu şi personalitatea fondatorului României moderne, Domnul Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza.
După cum ne-a obişnuit primarul Iancu Panduru, şi această ediţie a Serbărilor Cetăţii a fost una generoasă şi bogată în informaţii, reuşind să adune oameni de cultură, istorici şi scriitori din Banat şi nu numai, sala Căminului Cultural din Mehadia devenind neîncăpătoare.
Tot cu acest prilej a fost lansată şi revista „Vestea”, revistă de atitudine civică şi cultură tradiţională editată de Primăria şi Consiliul Local al Comunei Mehadia, fondată de Iancu Panduru şi Nicolae Danciu Petniceanu şi coordonată de Constantin Vlaicu (redactor-şef) şi Ionela Mihaela Domilescu (redactor-şef adjunct).
Evenimentul a debutat printr-un cuvânt de deschidere al preotului Ciprian Danci, parohul Mehadiei, urmat de o scurtă slujbă de binecuvântare a lucrărilor simpozionului. Au urmat cuvinte de salut din partea organizatorilor şi invitaţilor adresate de vrednicul primar Iancu Panduru, de deputatul Ioan Tabugan, fiu al satului şi o prezenţă constantă în mijlocul comunităţii Mehadiei, prof. Ionela Domilescu, moderatorul evenimentului şi scriitorii Nicolae Danciu Petniceanu (Mehadia/Timişoara), Pavel Panduru (Prigor), Gabriela Şerban (Bocşa) şi Paul Sever Smadu (Băile Herculane).
Lucrările Simpozionului „Serbările Cetăţii” au propus teme şi subiecte diversificate şi interesante, majoritatea dintre acestea având în atenţie evenimentele momentului: Eminescu – sufletul neamului românesc şi Unirea Principatelor, rod al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu o incursiune în istoria poporului român. S-au înscris la cuvânt, prezentând lucrări bine ticluite şi atent elaborate următorii invitaţi: ing. Ioan Tabugan (Plugova/Bucureşti), scriitorul Nicolae Danciu Petniceanu (Mehadia/Timişoara), pr. Gheorghe Bubă (Topleţ), pr. Ştefan Bubă (Petnic), prof.dr. Iulian Lalescu (Mehadia), prof. Pavel Panduru (Prigor), prof. Ana Zeicu (Mehadia), prof. Gheorghe Rancu (Şopotul Vechi), prof. Iohanna Zimbran (Mehadia), prof. Elena Cornoiu (Târgu Jiu) şi cercetătorul Dorin Băltean (Băile Herculane). De asemenea, unii dintre invitaţi au dat citire unor materiale interesante semnate de Traian Lalescu sau Nicolae Iosub: Gabriel Lalescu a citit din volumul dedicat savantului Traian Lalescu de pr. Vasile Petrica (Reşiţa: Editura Eftimie Murgu, 2010), iar prof. Maria Panduru a citit din materialul „Mihai Eminescu şi revista Fântâna Blanduziei” al botoşăneanului Nicolae Iosub (revista Vestea, nr.4 (ediţie nouă), apr. – dec. 2018, p. 58 -60).
Între prezentări, pentru a destinde atmosfera, organizatorii au strecurat cântece ale îndrăgitului rapsod Iosif Puşchiţă, invitat de onoare al Mehadiei, prezent la toate evenimentele organizate aici.
De asemenea, „Serbările Cetăţii” ediţia a XII-a s-a încheiat printr-un program artistic prezentat de talentaţi elevi ai Liceului „Nicolae Stoica de Haţeg” din Mehadia, membrii ai Cercului de dramaturgie „Arcadia”, sub conducerea inimoasei şi talentatei profesoare Anişoara Zeicu.
Jocul popular şi Hora Unirii au constituit ingredientele de final ale unui eveniment de excepţie organizat şi de astă dată la Mehadia, la iniţiativa Primăriei şi Consiliului Local, cu sprijinul şi implicarea efectivă a elevilor şi cadrelor didactice de la Liceul Tehnologic „Nicolae Stoica de Haţeg” Mehadia.
Şi, pentru că Biserica Ortodoxă Română a dedicat acest an 2019 satului românesc cu ceea ce-l reprezintă mai bine: preotul, dascălul şi primarul, putem afirma fără tăgadă că evenimentul din 23 ianuarie 2019 de la Mehadia a evidenţiat cu succes importanţa satului românesc păstrător al valorilor autentice, vrednicia primarului gospodar, preacucernicia preoţilor dedicaţi şi devotamentul dascălilor dăruiţi. Împreună, aceştia au creat un eveniment de excepţie intitulat generic „Serbările Cetăţii”. Felicitări şi la multe ediţii! (Gabriela Șerban)