Concerte prepascale în Episcopia Caransebeșului
5 April 2019Postul Mare reprezintă perioada de pregătire trupească și îndeosebi sufletească pentru praznicul Învierii Mântuitorului Hristos, perioadă în care fiecare credincios urcă, prin post și rugăciune, treptele credinței, ale smereniei și ale dragostei, astfel încât, la sfârșit, să învie alături de Fiul lui Dumnezeu. Pe lângă postul trupesc și sufletesc, și pe lângă rugăciune, priceasna este o altă cale care înalță sufletul spre Dumnezeu.
Astfel, Episcopia Caransebeșului organizează două concerte de pricesne intitulate „La Umbra Crucii Tale” în două sate din Protopopiatul Caransebeș și Protopopiatul Reșița, marcând atât perioada Postului Mare, cât și Anul omagial închinat satului românesc.
În a patra Duminică din Postul Mare, 7 aprilie, începând cu ora 17, la Biserica parohială cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Teregova, va avea loc primul concert, susținut de Corul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” din Caransebeș și Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
Cel de-al doilea concert va avea loc în a cincea Duminică din Postul Mare, 14 aprilie, începând cu ora 17, la Căminul Cultural din Vermeș și va fi susținut de Corul reunit al catedralelor din Reșița, Corul Preoților din Protopopiatul Ortodox Român Reșița și Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
Cele două concerte se vor bucura de prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Cu această ocazie, Grupul psaltic „Ethos” își vor lansa noul album, intitulat „Buchet de pricesne”, la Teregova și Vermeș.
Să ne înălțăm împreună sufletele, cu pocăință, credință și dragoste, căutând neîncetat Soarele Mântuirii noastre, ale Cărui raze ne aduce har și pace, adăpostindu-ne de păcat la umbra Crucii Sale!
„Doar iertarea ce mi-o dai
Îmi păstreaz-al păcii rai
Și mă zboară iar și iar,
Doamne-n veșnicu-Ți hotar!
Iartă-mă, iartă-mă,
Iartă-mă, Dumnezeul meu!”