Simpozionul „Ion Florian Panduru” s-a desfășurat la Plugova

În Anul omagial al satului românesc, vineri, 28 iunie, în localitatea Plugova de pe Valea Cernei s-a desfășurat Simpozionul „Ion Florian Panduru”, la care au participat autorități locale și profesori din Plugova și Mehadia, precum și scriitori consacrați de pe Valea Almăjului. Simpozionul a debutat la Căminul Cultural din Plugova, în prezența unui număr mare de credincioși, cu o slujbă de Te Deum oficiată de către părintele paroh Marian Lalescu și părintele Petru Danci de la Parohia Mehadia. Cu toții s-au unit pentru a-l readuce în mintea și sufletul celor care l-au cunoscut și al celor care i-au citit cărțile pe prozatorul și dramaturgul Ion Florian Panduru. Despre scriitorul, dar, mai ales, despre Omul Ion Florian Panduru au vorbit oameni de seamă care l-au cunoscut, care l-au iubit și apreciat.

Ion Florian Panduru a fost un prozator și dramaturg, născut în satul Plugova, comuna Mehadia, în 15 august 1938. A urmat școala primară în satul natal, apoi studii gimnaziale la Cornereva, liceale la Caransebeș și universitare la Timișoara – Facultatea de filologie. A fost profesor la școala din Valea Bolvașnița și la Băile Herculane. A debutat cu schița Drumuri în 1965 în revista „Orizont” din Timișoara (16, nr. 3/ 1965), iar editorial a debutat în 1973 cu piesa Prigoruia și copiii lui (Reșița, 1973).

Urmează apoi volumele: Piesă într-un act (teatru, Reșița, 1979); Sărbătoare târzie (nuvele, Timișoara: Facla, 1981); Au murit poveștile, Siminico (proză scurtă, Timișoara: Facla, 1983); Calul de lângă nouri (povestiri, Timișoara: Facla, 1985); Sub merii sălbatici (roman, București: Cartea Românească, 1988); Unde ajung doar vulturii (povestire pentru adolescenți, Timișoara: Facla, 1988).

Pe scriitorul Ion Florian Panduru îl găsim în reviste precum: „Luceafărul” și „Flacăra” (București) sau „Semenicul” reșițean, în volumul colectiv Toată bucuria gliei (Reșița, 1983) și în „Dicționarul scriitorilor din Caraș-Severin” apărut în 1998 la editura Timpul din Reșița, în coordonarea poetului Nicolae Sârbu. Acesta a trecut la cele veșnice la data de 25 iulie 1993.

În cadrul acestui simpozion a avut loc și lansarea monografiei satului Plugova, având ca autori pe prof. Mihail Cornian și prof. Mihaela Urdeș. „Prima atestare documentară a satului Plugova datează din anul 1439, într-un act de donație a regelui Sigismund al Ungariei unui nobil Găman. La acea vreme satul avea aproximativ 50 de case și era așezat pe vatra «satului bătrân». «Satul Bătrân» avea o bisericuță din lemn cu lespezi de piatră, fiind arsă în cursul mai multor ani de către turci. În 1793, satul a fost strămutat pe actuala vatră din ordinul împărătesei Maria Teresa, fiind înscris în Regimentul de granită. Biserica se strămută de pe terenul familiei Martinescu și este clădită tot din lemn pe terenul familiei Paraschiv Grozăvescu (poreclit Puci).”, este precizat în monografia satului Plugova.

Acest eveniment a fost organizat de către Primăria localității Plugova și Mehadia. În încheiere, toți cei care au fost prezenți la acest simpozion au participat la o agapă frățească. (Claudiu Românu)