Moment festiv la Anina
23 December 2020În ziua de marți, 22.12.2020, cu ocazia ședinței de întrunire, la sfârșit de an, a Consiliului Local din Anina, pe agenda de lucru s-a adus în discuție acordarea titlului de „Cetățean de Onoare” scriitorului, jurnalistului și istoricului Cristian Liviu Mosoroceanu, cât și părintelui Muntean Alin, parohul parohiei cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitate.
Având în vedere strădania depusă de către aceștia în slujba orașului și a Bisericii în decursul timpului, cu unanimitate de voturi, membrii consilieri au aprobat acordarea acestui titlu onorific.
Se cuvine să mai amintim faptul că cei doi nominalizați, pe lângă înfăptuirile personale aduse în slujba comunității, au realizat împreună Monografia orașului și a Bisericii Ortodoxe din Anina, cuprinsă într-un număr de zece volume.
După înmânarea diplomelor, atât domnul Cristian Liviu Mosoroceanu, cât și părintele Muntean Alin au mulțumit conducerii Primăriei Anina și consilierilor locali pentru apreciere și inițiativă.