Omagiere și rugăciune la 70 de ani de la deportările în Bărăgan

La împlinirea a 70 de ani de la tragicul eveniment al deportării în Bărăgan a populației care locuia la granița cu Iugoslavia, din județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, la Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș s-a organizat o expoziție foto-documentară, intitulată ,,70 de ani de la deportările în Bărăgan”. În deschiderea evenimentului, părintele arhimandrit Casian Rușeț a săvârșit o slujbă de pomenire a celor adormiți în timpul deportării

Vineri, 11 iunie, în anul împlinirii a 70 de ani de la tragicul eveniment al deportării în Bărăgan, Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță, sprijinit de Consiliul Județean Caraș-Severin, și în colaborare cu Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, filiala Caraș-Severin și Serviciul Județean Caraș-Severin al Arhivelor Naționale, a organizat o expoziție foto-documentară, intitulată ,,70 de ani de la deportările în Bărăgan”.

La eveniment, au participat părintele arhimandrit Casian Rușeț, ca reprezentant al Episcopiei Caransebeșului, domnul Cornel Galescu, ca reprezentant al Consiliului Județean Caraș-Severin, Florin Bogdea, city-managerul municipiului Caransebeș, doamna Cornelia Fetea, președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici și a Victimelor Dictaturii Comuniste din România, filiala Caraș-Severin, domnul Ovidiu Roșu, director al Serviciului Județean Caraș-Severin al Arhivelor Naționale, dar și alți urmași ai familiilor deportate, istorici, oameni de cultură din municipiul Caransebeș, din județele Caraș-Severin și Timiș, și tineri seminariști de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș.
În deschiderea evenimentului, părintele arhimandrit Casian Rușeț a săvârșit o slujbă de pomenire a celor adormiți în Domnul în timpul deportării din anul 1951, slujbă la care întreg colectivul participant a rezonat cu urmașii familiilor deportate, ale căror lacrimi și rugăciuni ar trebui să rămână veșnic în memoria celor prezenți și în istorie, după cum a afirmat și părintele Casian Rușeț:

„Pentru noi, cei mai tineri, care trăim în această paradigmă europeană, ni se pare aproape firesc să călătorim dintr-o parte în alta și ne-am obișnuit să ne dezrădăcinăm destul de repede. O parte dintre noi suntem tineri și iată că stăm față în față cu destinul părinților noștri, care s-a desfășurat într-o altă conjunctură. S-a vorbit foarte des despre memorie, iar această memorie ar trebui să fie contagioasă, pentru noi, pentru cei care cuvântul «memorie» reprezintă doar un slogan. Pentru cei deportați, cuvântul «memorie» înseamnă foarte multe și se altoiește pe ființa lor…și ar trebui să se altoiască și pe ființa noastră. Dacă noi, astăzi, ne dezrădăcinăm foarte ușor, cei deportați au fost dezrădăcinați forțat și această dezrădăcinare i-a marcat toată viața”.

În continuarea evenimentului, a urmat prezentarea expoziției foto-documentare, prin care s-au făcut cunoscute statistica numărului celor deportați și fotografii cu momente din viața familiilor deportate, cu ,,copiii fără copilărie”, care și-au trăit cei mai frumoși ani departe de ceea ce însemnase „acasă” până atunci, și cu stilul de trai la care oamenii au fost obligați să se adapteze. Vernisarea expoziției a fost însoțită de mărturiile doamnei director Cornelia Fetea și a altor persoane deportate sau care au cunoscut astfel de povești, câteva dintre „ cele 40.320 de povești, ale aproximativ 13.000 de familii deportate în Câmpia Bărăganului”, după datele precizate de domnul director Ovidiu Roșu.

„Au fost români contra români, căci acesta este adevărul, iar adevărul trebuie rostit așa cum este. Ne-au luat de acasă cu ce am avut pe noi, nici apă nu ne-au dat! a fost de o cruzime fără margini! Am avut ordin ca să părăsim casa în două ore. Din gara Răcășdia am plecat cu trenul morții spre necunoscut, pentru că nu ne-au spus unde ne duc, abia când am ajuns la destinație am aflat. Familia mea la revenire a trăit din mila rudelor, nu am avut nici un petec de pământ, nici un venit”, a precizat doamna Cornelia Fetea, președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici și a Victimelor Dictaturii Comuniste din România.

Printre oamenii care au cunoscut poveștile celor deportați se numără însuși părintele Casian Rușeț, care a precizat:
„Eu însumi, de la vârsta de 7 ani și până când am intrat în mănăstire, am crescut ucenicind pe lângă un preot care a fost deportat în Bărăgan, părintele Teodor Cocoreanu din Timișoara. Trăind alături de dânsul, îmi povestea deseori că avea amintiri încă de la 3 ani, amintiri legate de plecarea în Bărăgan și de faptul că mama lui a murit acolo. După ce a terminat Facultatea de Teologie, a plecat într-un tur al țării cu motocicleta și a găsit crucea mamei într-un lan de porumb, pentru că tatăl lui, fiind zidar, a reușit să zidească o Cruce pe mormântul mamei, după aproape 30 de ani. Îmi amintesc că, de fiecare dată când îmi povestea despre aceste lucruri, era la fel de emoționat ca atunci când slujea Sfânta Liturghie. Pentru suferința acestor oameni și pentru faptul că ei niciodată nu și-au părăsit credința, ci și-au luat biserica cu ei, indiferent de etnie sau confesiune, construind biserici din nuiele și săvârșind Sfintele Liturghii în ele, îndemnul nostru, îndemnul Bisericii, este acela de a nu face formal aceste rugăciuni săvârșite în amintirea lor, ci pentru a le actualiza memoria, căci cea mai scurtă cale între actualitate și memorie este rugăciunea”.

La sfârșitul evenimentului, a fost difuzat un film documentar, realizat de Constantin Mărăscu, în colaborare cu Consiliul Județean Timiș, în care au fost prezentate alte câteva povești ale deportaților supraviețuitori. (Roxana Novacovici)