Manifestare cultural-artistică în memoria poetului Mihai Eminescu la Caransebeș
15 January 2022În Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului, Episcopia Caransebeșului a dedicat Ziua Culturii Naționale, prin comuniune în rugăciune și poezie, „Luceafărului” Mihai Eminescu. Astfel, vineri, 14 ianuarie, în Sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu” a Episcopiei Caransebeșului, s-a desfășurat, cu prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, manifestarea cultural-artistică intitulată „Mihai Eminescu și rugăciunea în spiritualitatea românească”.
Evenimentul a debutat cu vernisarea lucrărilor și publicațiilor eminesciene, continuând cu o slujbă de pomenire a poetului nepereche, săvârșită de părintele arhimandrit Casian, consilier cultural al Eparhiei Banatului Montan. În atmosferă de comemorare și recunoștință pentru exemplul de credință și patriotism transpuse în opera sa, Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului a interpretat pricesne și poezii, intercalate de lecturi din Imnele iubirii Dumnezeiești ale Sfântului Simeon Noul Teolog și poezie eminesciană rostite de Părintele Episcop Lucian, revărsând asupra auditoriului lumina nestinsă în timp a spiritualității isihaste și a Luceafărului poeziei românești. Programul a continuat cu evocări și poezii ale aceluiași poet nepereche, susținute de dr. fil. Liubița Raichici și fil. Diandra David, urmate de doi elevi din clasa a III-a din cadrul Școlii Generale Nr. 6 „Anișoara Odeanu” Lugoj, Mihail David și Christian Covaci, care au întregit atmosfera artistică prin interpretarea poetică a creațiilor eminesciene și a unor compoziții la pian.
De asemenea, omul de cultură, Erwin Josef Ţigla a prezentat cartea „Ecouri eminesciene”, iar, la sfârșitul prezentării, domnul Țigla le-a conferit Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, și părintelui Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului, medalia aniversară „Reșița 250”.
Părintele consilier Casian Rușeț a subliniat împletirea dintre rugăciune și poezie din cadrul evenimentului, evidențiind totodată importanța trecerii prin filtrul spiritualității a fiecărei manifestări culturale românești organizate:
„Prima manifestare culturală din anul civil nou nu putea fi alta decât o manifestare dedicată Zilei Culturii Naționale. Pentru că Sfântul Sinod a dedicat anul 2022 ca fiind Anul omagial al rugăciunii, Ziua Culturii Naționale s-a desfășurat sub auspicile rugăciunii în opera lui Eminescu, dar și rugăciunea în viața noastră cotidiană. Mesajul profund al lui Eminescu nu putea fi atât de adânc dacă nu ar fi fost încărcat de spiritualitate. De aceea, manifestarea noastră «Mihai Eminescu și rugăciunea în spiritualitatea românească» este un apel ca orice manifestare de cultură românească să treacă prin acest filtru sensibil al spiritualității, fiindcă numai în felul acesta, așa cum ne-a învățat Eminescu, cultura noastră va fi veșnică la fel ca spiritualitatea noastră”.
În încheiere, istoricul Constantin Brătescu a explicat care este legătura „Luceafărului poeziei românești” cu municipiul Caransebeș.
Manifestarea a avut scopul de a păstra aprinsă flacăra culturii românești și a păstra în memoria colectivă opera eminesciană în care sunt cuprinse spiritualitatea românească și dragostea de patrie.