Mărturii în Foaia Diecezană despre Mănăstirea „Sfântul Ilie de la Izvor”
17 February 2022De curând, a văzut lumina tiparului un nou volum trudit de Protosinghelul dr. Ioanichie Petrică, duhovnicul Mănăstirii „Sfântul Ilie de la Izvor” din Bocșa Vasiova, un volum care se alătură celorlalte cărți semnate de recunoscutul, deja, scriitor bocșean. Este vorba de volumul: „Mănăstirea «Sfântul Ilie de la Izvor». Mărturii în Foaia Diecezană. Organul oficial al Eparhiei ortodoxe române a Caransebeșului 1905 – 1950” (Editura Episcopiei Caransebeșului, 2021).
Ionel Petrică a debutat publicistic în 1998 în „Foaia diecezanǎ” din Caransebeş. Continuǎ sǎ publice eseuri în „Reflex”, „24 de Ore”, „Timpul” (Reşiţa), „Bocșa culturală”, iar debutul editorial se petrece în 2006 cu volumul „Meditaţii pentru contemporani”, apǎrut la editura Marineasa din Timişoara. Apoi „Conceptul sentimentului de comuniune socială la Alfred Adler”.-Timişoara: Marineasa, 2008 ; „Cuvinte vechi tâlcuiteîn timpuri noi.”– Sibiu : Agnos, 2009 ; „Conceptul sentimentului de comuniune socială la Alfred Adler” ed. a II-a revizuită.-Timişoara : Nepsis ; Eurobit, 2010 ; „Complementaritatea între Biserică şi statul român cu privire la protecţia copilului”. Timişoara. Nepsis; Eurobit, 2010 ; „Meditaţii pentru contemporani”. ed. a II-a revizuită. Timişoara. Nepsis; Eurobit, 2010; „Comunicarea organizaţională”. Studiu de caz. Arad. Editura Universităţii « Aurel Vlaicu ». 2010; „Părintele Paisie Olaru sau acolo unde sălăşluia Iubirea”. Deva. Charisma. 2012; „Biserica şi asistenţa socială din România”. Iaşi. Institutul European. 2012 ; „Religiozitatea și instituțiile sociale în România”. Iași : Institutul European, 2013.
De asemenea, semnează postfața ediției a III-a a volumului „Anastasis” de Adrian Georgescu (București : No 14 Plus Minus, 2014).
În anul 2021, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Protos. Ioanichie inițiază un proiect de reeditare cărți, articole și diverse informații apărute în presa vremii cu privire la Mănăstirea „Sfântul Ilie de la Izvor” și slujitorii acesteia, o inițiativă lăudabilă și necesară, încurajată de Preasfințitul nostru ierarh : „…încurajăm și nădăjduim că actualul duhovnic al mănăstirii Vasiova, Protosinghelul dr. Ioanichie Petrică, născut în Bocșa, vrednic urmaș al marilor duhovnici, inițiatorul acestui proiect de reeditare, își va lua responsabilitatea de a continua cercetarea în vederea elaborării unei lucrări complete despre mănăstirea Sf. Ilie de la Izvor – Bocșa Vasiova.”
Iată că, părintele Ioanichie urmează îndemnul ierarhului și, la finalul anului 2021, vine cu o nouă carte, în care adună o serie de articole publicate în periodicul eparhial „Foaia Diecezană”, mărturii despre Mănăstirea „Sfântul Ilie de la Izvor”, perioada 1905 – 1950, sfințirea mănăstirii, activitatea de aici, dar și portrete ale slujitorilor și binefăcătorilor ei. De altfel, în „Cuvânt către cititori” autorii precizează: „Prin această lucrare aducem un pios și binemeritat omagiu călugărului adevărat, desprins de lumea plăcerilor, călugărului care, mai bine de jumătate de veac, a arătat, prin cuvinte și fapte, cum se trăiește adevărul Evangheliei ; cum prin credință, meditație și studiu și, mai ales, prin rugăciune cucernică de zi și noapte, îngenunchiat în fața sfintei icoane, luminată de razele candelei vecinic aprinse, un simplu cantor de sat, autodidact, călcând pe urmele Mântuitorului, se poate ridica la treapta vieții îngerești și poate muri cu aureolă de sfânt – Părintele Protosinghel Macarie Gușcă, ctitorul Mănăstirii ”Sf. Ilie de la Izvor” din Bocșa-Vasiova, la cea de-a 75-a comemorare a înveșnicirii sale.”
De această dată, în acest demers, părintele Ioanichie este ajutat de inginerul pensionar Ionel Vucescu, împreună reușind să ofere un volum frumos, bine ticluit, „o lucrare necesară pentru consolidarea memoriei identitar-spirituale, pe care această mănăstire o oferă Banatului”, conchide Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului în Cuvântul de binecuvântare care deschide această frumoasă și necesară carte.
Cu cele două cărți, părintele Protosinghel Ioanichie ne propune un excepțional proiect de a culege și a înmănunchia în volume informații cu privire la Mănăstirea „Sf. Ilie de la Izvor”, mai întâi din revista Episcopiei Caransebeșului „Foaia Diecezană”, apoi din alte periodice, cărți și publicații, ca, în final, să poată fi constituită o monografie a acestei frumoase și vechi mănăstiri de la Vasiova.
Felicităm autorii, așteptăm cu interes următoarele volume și oferim sprijin în editarea lor, cunoscut fiind faptul că aceste cărți se înscriu în Seria „Bocșa, istorie și cultură”, serie apărută sub egida Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” și sprijinită de Consiliul Local și Primăria Orașului Bocșa, primar dr. Mirel Patriciu Pascu. (Gabriela Șerban)