A 38-a ediție a Festivalului corurilor de copii și tineret „Timotei Popovici”
14 May 2022Sâmbătă, 14 mai, în reședința județului Caraș-Severin s-a desfășurat cea de-a 38-a ediție a Festivalului corurilor de copii și tineret „Timotei Popovici”.
Evenimentul a avut loc la Palatul Cultural și a debutat cu o triplă lansare de carte: primul volum intitulat „Episcopii Caransebeșului și muzica”, sub condeiul domnului prof. univ. dr. Dumitru Jompan și sub tiparul Editurii Episcopiei Caransebeșului, „Cercetări și studii: etno-muzicologie, bizantinologie și etnologie”, nr. 5/2022, sub condeiul prof. univ. dr. habil. Lucian Emil Roșca și sub tiparul Editurii Eurostampa din Timișoara și „Corul din Chizătău”, sub condeiul prof. dr. Constantin T. Stan și sub tiparul Editurii Eurostampa din Timișoara. De asemenea, a fost vernisată și o expoziție documentară intitulată „Fenomenul coral chizătăian”.
Manifestarea cultural-muzicală a continuat printr-un recital muzical al corurilor de copii și tineret sosite atât din Episcopia Caransebeșului, cât și din Arhiepiscopia Timișoarei și Arhiepiscopia Aradului.
La acest festival a fost prezent și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, care a făcut parte din comisia de jurizare alături de prof. univ. dr. Dumitru Jompan, inițiatorul festivalului în anul 1982, prof. univ. dr. Sabin Pautza-compozitor, Alina Pârvulescu – Secretar general al Asociației Naționale Corale din România, prof. univ. dr. habil. Lucian Emil Roșca – Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara, prof. dr. Constantin Tufan Stan – Centrul de studii interdisciplinare „Silviu Dragomir” al Universității din Oradea și protopop onorific dr. Vasile Petrica.
Membrii corurilor ce au urcat pe scena Palatului Cultural din Reșița au încântat iubitorii de cultură și muzică religioasă, care au venit să asculte muzica corală prin glasurile copiilor și tinerilor care au propovăduit Învierea în armonii corale.
Corurile au fost: Corul „Steluțe” de la Școala Gimnazială „Marius Șandru” din Reșița, dirijor: Prof. Mariana Brebenariu; Corul „Pui de cer” al Centrului de Tineret din Moniom, dirijor: Prof. Georgiana Ciucur; Corul „Filocalia” al Liceului Teoretic „Coriolan Brediceanu” din Lugoj, dirijor: Prof. Alina Bogoevici; Corul Seminarului Teologic din Arad, dirijor: Prof. Ștefan Adrian Bugyi; Corul mixt al claselor de teologie ortodoxă de la Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, dirijor: Prof. Florin-Nicolae Șincari și Corul Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, dirijor: Pr. Petru Paica.
Pe lângă propovăduirea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos prin cântare și comemorarea compozitorului Timotei Popovici, festivalul care îi poartă numele a reprezentat și un prilej al unității corurilor din Eparhii diferite ale Mitropoliei Banatului, precum subliniază Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului:
„Ca la Festivalul Miron Cristea, și la Festivalul Timotei Popovici se vede unitatea dintre eparhiile Mitropoliei Banatului, deoarece coruri din Arad, din Timișoara, din Lugoj, din Caransebeș și din Reșița, din Moniom, s-au reunit în centrul Reșiței, în Reșița Română, ca împreună să vestim, și prin acest festival, Învierea Mântuitorului Iisus Hristos și să-l comemorăm pe Timotei Popovici, preotul, protopopul, compozitorul, dirijorul și cercetătorul într-ale muzicii, cel care a văzut lumina zilei în 1870, în localitatea Tincova, comuna Sacu, județul Caraș-Severin. A trăit 80 de ani, a plecat la cele veșnice în 1950, și a promovat cântarea bisericească, dar a scris foarte multe piese pentru corurile de copii și tineret”.
Pentru bucuria duhovnicească de a uni copii și tineri pe aceeași scenă, prin muzică, ierarhul a mulțumit inițiatorului celui dintâi festival coral pentru copii şi tineret din România
„Mulțumim domnului profesor Dumitru Jompan, pentru că, în urmă cu 40 de ani, a început acest drum frumos, a început acest festival și, în fiecare an, ne reunește, pentru ca, împreună, să ne bucurăm și să ne veselim duhovnicește”.
Festivalul corurilor de copii și tineri „Timotei Popovici” este primul festival coral pentru copii şi tineret din România, care a debutat în comuna Marga – judeţul Caraş-Severin la inițiativa maestrului Dumitru Jompan.
Timotei Popovici este bănățean, cu origini în localitatea Tincova, judeţul Caraş-Severin. El s-a născut la 20 august 1870, a fost preot, pedagog și compozitor român, alcătuind numeroase compoziții laice și religioase, pentru cor de copii, coruri școlare, coruri pe trei voci și bărbătești.