Moment festiv pentru teologii din Caransebeș
21 May 2019Astăzi, la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena studenţii şi elevii seminarişti de la instituţiile de învăţământ teologic din Episcopia Caransebeşului au participat la Sfânta Liturghie în Biserica ocrotită de Sfinții Împărați ce se află în incinta Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș. Sfânta slujbă a fost oficiată de către un sobor de preoți și diaconi, format din profesori, masteranzi și studenți ai instituției de învățământ teologic caransebeșean, condus de părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial.
La hramul Bisericii de lemn de la Seminar au fost prezenți elevii și studenții teologi, conducerea celor două instituții de învățământ teologic, conducerea Universității „Eftimie Murgu” din Reșița, dar şi numeroși credincioși. Răspunsurile liturgice au fost date de către elevii și studenții teologi, dirijați de părintele profesor Petru Paica.
Cu ocazia hramului, după slujirea Sfintei Liturghii, elevii clasei a XI-a au primit din partea colegilor care vor absolvi anul acesta, cheia Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu”.
Ziua a continuat, în Sala festivă „Mitropolit Nicolae Corneanu” a Centrului Eparhial unde s-a desfășurat Cursul festiv pentru promoţia 2019, susținut de pr. lect. dr. Daniel Alic. Au urmat luări de cuvânt din partea reprezentanților anilor terminali, precum și din partea părinților îndrumători, diriginți și conducerea Universității „Eftimie Murgu” din Reșița, reprezentată prin domnul prorector, conf. univ. dr. ing. Cristian Paul Chioncel.
„Pentru Episcopia Caransebeșului acest moment festiv este unul special pentru că ne punem încrederea în toți acești absolvenți care în activitatea lor de mai departe vor duce mesajul pe care cadrele didactice au încercat să-l pună în inima lor. Mesajul fundamental este mesajul creștin, iar pe lângă acesta este și un mesaj de implicare într-o societate care relativizează accentele spirituale din ce în ce mai puțin relevante pentru omul contemporan. De aceea, noi i-am încurajat la Episcopia Caransebeșului și îi așteptăm să devină colaboratori și misionari în parohiile din eparhia noastră și la catedra de teologie în școlile din județul Caraș-Severin”, a subliniat părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.
Studenţii absolvenți au „predat cheia” colegilor lor mai mici şi au primit diplome, oferind la rându-le cadrelor didactice flori. Această frumoasă şi veche tradiţie este şi un gest simbolic prin care se face referire la continuitatea învăţământului teologic pe meleaguri bănăţene, continuitate neîntreruptă vreme de 150 de ani.