Meditație duhovnicească cu tema: Discernământul – lumina, „sarea” și cârma vieții duhovnicești. Sf. Antonie cel Mare, „teodidact” în calea desăvârșirii

Miercuri, 16 ianuarie, după slujba Acatistului închinat Sfântului Antonie cel Mare, în sala de festivități a centrului Cultural – Misionar „Tabor”, al parohiei ,,Adormirea Maicii Domnului” Reșița, a avut loc dezbaterea temei: Discernământul – lumina, „sarea” și  cârma vieții  duhovnicești. Sf. Antonie cel Mare, ”teodidact” în calea desăvârșirii, abordată într-o manieră de meditație duhovnicească, sub îndrumarea părintelui Borislav Tasici. Acest moment filocalic, susținut printr-o prezentare PowerPoint, într-un număr de 17 slide-uri, realizate de preotul îndrumător, cu imagini și texte culese din Filocalia vol. 1, și din diverse articole publicate online, surse indicate la final, a avut – menirea mesajului patristic, conturat de acel profund ecou duhovnicesc, pentru grupul de credincioși prezenți.

 În partea a doua a acestei seri cu filă patristică, cei prezenți au format un cerc de discuții, un dialog al opiniilor, un bun prilej de sinteză, în care părintele Borislav Tasici, motivează tema aleasă, plecând de la ziua de pomenire a Sfântului Antonie cel Mare, din această săptămână: „în care, întâlnim una dintre cele mai de seamă figuri ale spiritualității monastice din Tradiția Răsăriteană, context în care, au fost evidențiate și schițate trăsăturile majore ale paternității harismatice din profilul marelui ascet egiptean, model al tipului de viaţă însingurată, liber de orice grijă şi posesie materială, acel martiriu perpetuu în creșterea și setea sa pentru desăvârșire. Tot în această sferă luminoasă prin viață ascetică, s-a evidențiat după putința noastră, la povățuitorul nostru patristic, în esența ei, virtutea discernământului, însușită şi cultivată, această complexă și greu de definit virtute, cum amintea monahul Nicolae Steinhardt, avea să fie dreapta măsură a tuturor lucrurilor, lumină, «sare» și cârmă a vieții duhovnicești, în drumul/urcuș de la chip la asemănare, în viața acestui Patriarh al pustiului. Vom remarca că, această virtute va deveni peste timp, după măsura duhovniciei sale, o importanță majoră în teologia patristică a Bisericii de Răsărit”.

De asemenea s-a accentuat acea slujire mijlocitoare din paternitatea spirituală – împletire cu ascultare față de povățuitorul duhovnicesc, un mijloc rodnic de progres pe scara desăvârșirii duhovnicești, în relația de mediere ascendentă (începător – Avvă –  Dumnezeu), prin care se lucrează mântuirea, fericirea și înveșnicirea…, valabil atât pentru monahi cât și pentru credincioși.

Cu această ocazie încurajăm pe toți cei ce au participat, cu un gând bun, exprimându-ne speranța că această temă duhovnicească, va fi receptată ca un dor ziditor pentru sufletul cel pus la treabă, o misiune fidelă închinată alegerilor bune, după sfatul cel bine primit, în urcuşul cel frumos și bine ales, asumat și supravegheat, spre noi înşine, spre alţii, spre Dumnezeu.(Pr. dr. Borislav Tasici)