Slujire arhierească în Parohia rurală Ciuchici
20 January 2019Credincioșii din satul Ciuchici au fost vizitați duminică, 20 ianuarie, de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Comunitatea de aici nu are în prezent preot paroh și de aceea Părintele Episcop a ales ca în această duminică să se roage împreună cu locuitorii localității Ciuchici din județul Caraș-Severin. Preasfințitul Lucian a săvârșit Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi în biserica parohială cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”.
„Am socotit de bine ca în această perioadă până la începutul Postului Mare să slujim în toate parohiile rurale din episcopia noastră care sunt vacante. Am început cu această parohie unde credincioșii de dimineață ne-au așteptat cu multă dragoste și cu multă bunăvoință”, a spus Părintele Episcop.
Au participat la sfânta slujbă și autoritățile locale, dar și mulți credincioși ce au venit la sfânta biserică să fie în comuniune duhovnicească cu ierarhul lor. „Îi felicităm pe toți credincioșii care au grijă de această biserică și care astăzi au lăsat toată grija cea lumească și au venit ca să se roage împreună cu noi la Sfânta Liturghie și împreună să-L rugăm pe Mântuitorul Iisus Hristos să ne curățească de toate bolile sufletești și trupești. Trebuie să avem grijă și noi ca întotdeauna să ne comportăm cu responsabilitate față de Domnul, să-I mulțumim și să fim recunoscători pentru toate darurile și binefacerile pe care le revarsă asupra noastră”, a adăugat ierarhul.
Chiriarhul le-a tâlcuit și pericopa evanghelică a duminicii a 29-a după Rusalii și i-a îndemnat să rămână fideli credinței strămoșești. „Această parohie a fost o vreme vacantă și încă mai este, dar credincioșii de aici se dovedesc a fi atașați de sfânta biserică și în această perioadă parohia este suplinită de preoții pensionari din Oravița. I-am îndemnat astăzi pe credincioșii din Ciuchici să aibă răbdare și să se roage mai mult, căci în viitorul apropiat vor avea un păstor rânduit.”, a mai spus Preasfințitul Părinte Lucian la final.
Parohia Ciuchici din Episcopia Caransebeșului aparține Protopopiatului Moldova Nouă și este de gradul 2 rural, cu aproximativ 350 de credincioși. Biserica din sat a fost construită înainte de 1824 și reclădită în 1871.