Spectacol caritabil în Parohia Verendin
7 February 2019În Parohia Verendin s-a desfășurat duminică, 3 februarie, un spectacol caritabil pentru Ionuț, un băiețel de 13 ani, care se luptă cu o boală necruțătoare. Membrii Ansamblului „La poale de Semenic”, împreună cu părintele Zaharia Cocie – preot paroh al Parohiei Verendin, au organizat un spectacol în vederea strângerii de fonduri pentru colegul lor, aflat în suferință pe patul de spital. Evenimentul s-a desfășurat la Pensiunea „Zaicu” din Verendin prin diferite momente artistice, printre care și dansuri populare de către colegii lui Ionuț.
„Mulțumim tuturor celor care au fost prezenți la acest eveniment! Îl rugăm pe Dumnezeu să fie alături de Ionuț și de familia sa, dăruindu-le sănătate, mântuire și vindecare, nădăjduind că acest gest, împreună cu rugăciunile noastre, să aducă alinare familiei greu încercate!”, a precizat părintele Zaharia Cocie, preotul paroh al Parohiei Verendin.
Ajutând aproapele, membrii ansamblului, împreună cu părintele paroh, au reușit să colecteze fonduri pentru băiețelul de 13 ani din localitatea Verendin. Această sumă a fost trimisă la spital, ajutând la intervențiile medicale și la însănătoșirea grabnică a lui Ionuț, cu ajutorul Atotputernicului nostru Dumnezeu. (Claudiu Românu)