Educație și cultură în satul românesc
8 March 2019La Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Poiana din Protopopiatul Caransebeș a avut loc întrunirea cercului pastoral Valea Timișului. Programul a debutat în Sfânta Biserică cu săvârșirea Acatistului Bunei Vestiri.
După încheierea serviciului divin, părintele Ioan Fontul de la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” – Buchin, a prezentat conferința cu tema „Programe educaționale și culturale dedicate satului romanesc”.
Într-un mod laborios au fost amintite proiectele educaționale și culturale derulate de Biserică la nivel național, care au un impact benefic pentru credincioșii din mediul rural, dar și activități inițiate și desfășurate local ce facilitează accesul la informație cu beneficii oral-educaționale cât și activități de conservare și promovare a tezaurului tradițional – cultural din satul românesc.
Au avut loc și dezbateri în care au fost prezentate activitățile din parohiile cercului pastoral ce răspund la subiectul temei astfel: implicarea preoților parohi în păstrarea tradițiilor etnografice, dar și folclorice din satele noastre; atelierele de pictură și impactul lor asupra tinerilor; activitățile sportive susținute și de biserică; activități de tip centru de zi pentru bătrâni; alte activități și programe pentru tineri ce promovează rugăciunea, graiul popular, lectura, abilități în diferite meșteșuguri și altele.
Părintele Alexandru Mihăescu de la Parohia Poiana a spus că se ocupă personal să motiveze persoane calificate pentru cursuri de dans popular, cursuri de fluieraș și activități sportive, atletism la Caransebeș, dar se confruntă cu lipsa unei finanțări necesare. „Pentru că nu avem acces la alte surse de finanțare, susținerea acestor proiecte rămâne în seama părinților copiilor”, a subliniat părintele.
După dezbaterea altor probleme organizatorice întâlnirea s-a încheiat cu o mică agapă frățească, promovând în acest mod valorile gastronomice ale satului prin alimente ecologice tradiționale, pregătite și oferite cu multă dragoste de părintele gazdă Alexandru Mihăescu.
Preoții aparținători cercului pastoral-misionar Valea Timișului au fost motivați încă o dată să depună eforturi pentru păstrarea valorilor culturale și tradiționale din satele noastre. (Pr. Vasile Dragomir)