Cerc pastoral-misionar la Globu Craiovei
2 March 2019În prezența părintelui protopop Iosif Frenț al Protopopiatului Băile Herculane și preot paroh al Parohiei Domașnea, sub coordonarea părintelui Zaharia Cocie din Parohia Verendin, în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Globu Craiovei s-a desfășurat joi, 28 februarie, întrunirea Cercului pastoral-misionar Domașnea – Valea Cernei. Întâlnirea a început cu săvârșirea slujbei Vecerniei, de către părintele paroh Iosif Boroica și părintele Petru Urdărean de la Parohia Globurău. Răspunsurile la strană au fost date de părintele coordonator Zaharia Cocie, părintele Solomon Sîrbu de la Parohia Valea Bolvașnița, părintele Gheorghe Bubă de la Parohia Topleț, părintele Carol Bujdoso de la Parohia Mehadica și părintele Ștefan Bubă de la Parohia Petnic.
După oficierea slujbei Vecerniei, părintele Dan-Nicu Găină de la Parohia Iablanița a susținut un referat, vorbind despre „Biserica – centrul vieții spirituale a satului românesc”. În referatul susținut, părintele a subliniat că: „(…) Satele românești, cu biserici și case țărănești, cu cimitire și morminte străjuite de cruci, cu ulițe și porți primitoare, sunt purtătoarele unui limbaj tainic și vizibil al tradiției, al continuității fizice și spirituale ale acestui neam, sunt oglinzi ale sufletului românesc, în care se arată astăzi, după caz, hărnicia sau delăsarea noastră, responsabilitatea sau indiferența. (…)”
La finalul întrunirii, părintele coordonator Zaharia Cocie a rostit un cuvânt de încheiere prin care a vorbit despre această întâlnire și despre întâlnirile viitoare, care sunt așteptate cu noi discuții angrenate și ziditoare de suflet. Părintele protopop Iosif Frenț a mulțumit părintelui coordonator, părintelui pentru referatul susținut, părintelui paroh pentru găzduire și tuturor preoților prezenți. Întrunirea a luat sfârșit cu discuții și cu o agapă frățească. (Claudiu Românu)