Prima săptămână din Postul Mare s-a încheiat la Caransebeș prin comuniunea euharistică
16 March 2019După primele 4 zile de rugăciune intensă din prima săptămână a Postului Mare credincioșii caransebeșeni s-au bucurat de participarea la prima Sfântă Liturghie a Darurilor înainte sfințite din acest an, vineri, 15 martie. Sfânta Litughie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, la Catedrala „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș. După Sfânta Liturghie Părintele Episcop Lucian a binecuvântat coliva pregătită pentru sâmbăta Sfântului Teodor.
În sâmbăta Sfântului Teodor, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și potrivit tradiției din această sâmbătă, Preasfinția Sa a oficiat şi slujba Parastasului de obşte, pomenindu-i pe moșii și strămoșii, părinții și frații noștri ce au trecut la Domnul.
La acest program religios au participat elevi seminariști și studenți teologi din Caransebeș, dar și un număr însemnat de credincioși, o parte dintre aceștia încununând prima săptămână din Postul Mare cu bucuria împărtășirii cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru, Iisus Hristos. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului.
La final Părintele Episcop a mulțumit „bunului Dumnezeu pentru toată săptămâna de rugăciune” și L-a rugat ca să „ne întărească să putem parcurge în continuare Sfântul și Marele Post al Paștilor”.
În prima Duminică din perioada de pregătire duhovnicească pentru Praznicul Învierii Ierarhul Caransebeșului va participa la tradiționala procesiune cu icoane ce se organizează în fiecare an în municipiul Caransebeș, după care va săvârși Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare.