Întrunirea Cercului pastoral-misionar Bocșa
17 April 2019Luni, 15 aprilie, în Biserica cu hramul „Intrarea in Biserică a Maicii Domnului”, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul pastoral-misionar Bocșa. La ora 10 s-a oficiat Liturghia Darurilor înainte sfințite, în cadrul căreia atât preoții prezenți cât și un număr însemnat de credincioși participanți s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Din soborul slujitor au făcut parte părintele protopop Gheorghe Suveți, pr. coordonator Petrică Ghimboașă – Parohia Berzovia și pr. Valentin Costea – paroh al Bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului” din Bocșa.
La finalul slujbei, părintele protopop Gheorghe Șuveți a adresat un cuvânt de binecuvântare celor de față, iar pr. Casian Văleanu a prezentat referatul cu tema ,,Pedagogie și formare spirituală ortodoxă în satul românesc”, prin care s-au pus în evidență aspecte istorice ale evoluției dimensiunii pedagogice în țara noastră, educație care s-a dezvoltat în același ritm și cu aceeași intensitate în care și Biserica strămoseașcă a crescut împreună cu formarea poporului român și în pridvorul căreia a prins contur cultura românească.
Totodată, s-au pus în relief câteva reflecții ale scriitorului-filosof Lucian Blaga referitoare la dezvoltarea copilului în mediul rural, sat, comparativ cu creșterea acestuia în mediul urban: ,,Satul există în conştiinţa copilului ca o lume, ca unica lume mult mai complex alcătuită şi cu alte zări, mai vaste, decat le poate avea un mare oraş, sau metropolă, pentru copiii săi. Atingem cu aceasta deosebirea esenţială dintre «sat» şi «oraş». Satul nu este situat într-o geografie pur materială şi în reţeaua determinantelor mecanice ale spaţiului, ca oraşul; pentru propria sa conştiinţă satul este situat în centrul lumii şi se prelungeşte în mit. Satul se integrează într-un destin cosmic, într-un mers de viaţă totalitar, dincolo de al cărei orizont nu mai există nimic. Aceasta este conştiinţa latentă a satului despre sine însuşi”.