Tradiționala procesiune în satul Ciudanovița
20 April 2019În satul românesc Ciudanovița, de pe Valea Carașului s-a desfășurat ieri, procesiunea „Drumul Crucii” la care a fost prezent și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. S-au alăturat la această procesiune autorități centrale, județene și locale, foarte mulți credincioși din zonă, dar și pelerini veniți din județul Gorj. Înainte de a pleca în procesiue Preasfințitul Lucian a binecuvântat o troiță și o placă comemorativă pentru minerii ce și-au pierdut viața în minele de uraniu din Ciudanovița, ridicate în curtea Capelei „Adormirea Maicii Domnului” din Ciudanovița-Colonie.
Fiind o localitate minieră, unde a fost mina de uraniu, lucrând aici 15000 de oameni ierarhul a săvârșit și o slujbă de pomenire pentru cei care au lucrat în această zonă și au trecut la Domnul. Pentru munca depusă în parohia pe care o păstorește părintele Solomon Dragotă a fost răsplătit de către ierarh cu distincția de iconom. De asemenea și ctitorilor troiței și plăcii comemorative le-a conferit Diploma de excelență „Veniamin Nistor”.
Pentru că ne aflăm în Săptămâna Floriilor Preasfințitul Lucian a sfințit și ramuri de salcie, precum și mai multe cruci pe care mai apoi le-a împărțit credincioșilor prezenți pentru a le purta în mâini pe tot traseul. În continuare pornind de la sfântul locaș credincioșii alături de chiriarh au urcat spre locul numit de localnici „Dealul Golgota”. Foarte mulți copii și tineri de la centrele de tineret ale Episcopiei Caransebeșului îmbrăcați în costume populare, s-au alăturat acestei procesiuni.
Pe tot parcursul drumului Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului a cântat pricesne bisericești, iar la fiecare dintre cele 14 cruci, care au fost montate până sus, s-a făcut un popas, Preasfinția Sa înălțând rugăciuni și citind evangheliile din Săptămâna Patimilor. La final toți cei prezenți au fost binecuvântați de către ierarh și au primit iconițe, iar din partea organizatorilor au primit și o mică gustare.
„Îi mulțumim lui Dumnezeu că foarte mulți preoți și credincioși și-au îndreptat pașii astăzi la această procesiune devenită tradițională în Episcopia noastră. Ne-am închinat în fața celor 14 troițe și am oficiat rânduiala Ceasurilor Împărătești din Vinerea Mare, cerându-i bunului Dumnezeu ajutor și iertare de păcate. Am citit pericopele evanghelice din Vinerea Sfintelor Părimiri, am înălțat rugăciuni din alcătuirile Triodului și am rostit ectenii și cereri speciale pentru ajutorul nostru și pentru iertarea păcatelor noastre”, a subliniat Preasfințitul Lucian.
În cursul după-amiezii de vineri, Părintele Episcop Lucian a vizitat și pe credincioșii din satul Jitin. Aici ierarhul a binecuvântat Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Ierarh Nicolae” întrucât în ultima perioadă s-au efectuat lucrări de amenajare, a fost împodobit cu icoane și cu alte obiecte bisericești. La final chiriarhul i-a conferit părintelui paroh Mihai Lixeanu, precum și credincioșilor ce s-au implicat în lucrările de înfrumusețare a sfântului locaș, Diploma de excelență „Veniamin Nistor”.