Bucurie frățească la Sălcița – un sat al codrenilor români din Voivodina
5 August 2019Întâlnirile şi împreună-slujirea cu fraţii români din Serbia, în special din Voivodina, care este o constantă a activității Parohiei „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Reșița, au fost întotdeauna benefice Bisericii strămoșești. Fiecare asemenea revedere este un foarte bun prilej de îmbrăţişare în Hristos Domnul şi de a duce mai departe tradiţiile bănăţene.
În duminica a 7-a după Rusalii, în Postul Adormirii Maicii Domnului, Biserica din Sălcița a îmbrăcat haină de sărbătoare, aşteptând pe ierarhul locului, Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul românilor din Ungaria şi administrator al Episcopiei „Dacia Felix”, a românilor din teritoriile ex-iugoslave.
„Vizita noastră din data de 4 august 2019 în Ţinutul Codrenilor din apropierea Vârşeţului, s-a constituit ca un răspuns la invitația unui preot şcolit la Seminarul Teologic din Caransebeş, care nu vrea să lase să coboare ştacheta ortodoxiei şi românismului în acea zonă a Banatului istoric. E vorba de părintele iconom-stavrofor Cornel Juica, ce are în păstorire parohia ce cuprinde satele Iablanca, Mesici şi Sălciţa”, a mărturisit părintele Petru Berbentia, parohul Bisericii „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Reșița.
Aşteptat cu cântecul fanfarei din Iablanca şi întâmpinat cu pâine şi cu sare, Preasfinţitul Părintre Episcop a sosit pentru prima dată în această parohie românească pentru a săvârşi Sfânta Liturghie arhierească, în prezenţa unui număr mare de români ortodocşi din această localitate mică, dar locuită de oameni cu inimă mare.
Sfânta Liturghie arhierească a fost săvârşită de Preasfinţia Sa, împreună cu mai mulţi preoţi din România şi din zonă. Din sobor au mai făcut parte pr. Adam Ovidiu din Elveția, pr. Aurel Străin din Coștei și pr. Băbuț Cristian din Seleuș, precum și preotul sârb Mladen Stoiadinov din Vârșeț.
De asemenea, au onorat invitaţia părintelui paroh reprezentanți ai Consiliului Național Român, dar și oficialități ale Comunei Vârșeț. Din Reșița, au fost prezenți dl. Nicolae Plujar, președintele Asociației culturale Reșița-Română şi dl. Mario Balint – cunoscut ziarist internaţional şi om de presă din România, prietenul şi colaboratorul permanent în activitatea publicistică ( şi nu numai) desfăşurată la Parohia din Govândarul Reşiţei.
La momentul îndătinat, Preasfinţitul Părinte Siluan a împărtăşit celor prezenţi un cuvânt de aleasă învăţătură, vorbind despre vindecarea îndrăciților și a orbilor întâlniți de Mântuitorul Iisus Hristos, precum și despre posibilitatea vindecării noastre, dacă avem credință.
După otpustul Sfintei Liturghii, preotul Petru Berbentia a vorbit despre colaborarea foarte bună dintre parohii, precum și despre sprijinirea parohiei românești din Serbia, pentru înființarea unei biblioteci de carte românească la Iablanca. Un cuvânt de mulțumire a rostit și preotul sârb din localitate, iar părintele – paroh Cornel Juica şi-a exprimat bucuria adusă de prezenţa Ierarhului, a prezentat sintetic o „carte de vizită” a parohiei şi a mulţumit tuturor celor prezenţi. Şi ca o încununare a acestei duminici deosebite, parohienii din Sălcița au oferit o agapă frăţească la un vechi castel din localitate.
Sălcița este o localitate în Districtul Banatul de Sud, Voivodina, Serbia. Cea dintâi atestare este din 1421 sub numele de Salcocfalla, ultelior Socica sau românește Sălcița, pe la anul 1700. Pe la anul 1900 a avut cel mai mare număr de locuitori, 1950. De atunci satul înregistrează o descreștere continuă, datorită migraţiei către oraş, astăzi fiind puțin peste 100 de creștini ortodocși români. (Pr. Petru Berbentia)