Rugăciune și sărbătoare la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Bocșa
24 September 2019Duminică, 22 septembrie, a fost sărbătoarea fiecărui creștin care, într-un fel sau altul, a contribuit la existența Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul „Nufărul” Bocșa, biserică în construcție care, spre bucuria tuturor credincioșilor, de câteva zile, prinde contur, înălțându-se.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, slujbă dumnezeiască oficiată de către preotul paroh Valentin Costea dimpreună cu părintele protopop Gheorghe Șuveți, s-au alăturat acestora și preoții din Bocșa, săvârșind împreună o scurtă rugăciune de sfințire a celor trei cruci primite pentru a fi așezate pe cupolele Bisericii.
Edificiu spiritual aflat în construcție, Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” se înalță văzând cu ochii deoarece, la acest moment, se lucrează la turla pantocrator și la turlele cu clopotnițe, lucrare deosebit de importantă în desăvârșirea unei biserici.
Atent la manifestările tuturor lăcașelor din subordinea Episcopiei Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Lucian a cercetat de curând Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Bocșa, surprins plăcut de repeziciunea cu care se mișcă lucrurile sub păstorirea părintelui Valentin Costea. La frumoasa sărbătoare a sfințirii crucilor care vor fi așezate pe cupolele bisericii a participat cu bucurie, prin binecuvântarea PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, părintele protopop Gheorghe Șuveți: „Cu această zi se vede ceea ce dumneavostră, credincioșii, dimpreună cu păstorul dumneavoastră ați făcut cu osteneală, formula deplină și cea dătătoare de rod fiind aceea că lucrurile trebuie făcute cu dragoste și cu jertfă, cu multă osteneală. Iar, dumneavoastră, care v-ați ostenit, cu timp și fără timp, și, mai ales, ați împletit cu dragoste jertfelnică această osteneală, ceea ce vedem azi aici este înspre slava lui Dumnezeu și este lucrul care va dăinui în veșnicie!”, a conchis părintele protopop.