Slujire arhierească la Catedrala Episcopală din Caransebeș
24 October 2019Miercuri, 23 octombrie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș. În cadrul Sfintei Liturghii ierarhul a săvârșit și Taina Hirotoniei întru diacon, precum și în treapta preoției. Pe teologul Mihai Zaharia la hirotonit diacon și urmează a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Dognecea din Protopopiatul Reșița. De asemenea, Părintele Episcop Lucian l-a hirotonit preot pe seama Parohiei Petrilova din Protopopiatul Moldova Nouă pe diaconul Georgian Marius Drăghina.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu biserica noastră locală s-a îmbogățit cu doi noi slujitori ai sfântului altar și Îl rugăm pe Domnul să le răsplătească osteneala și dragostea pentru că amândoi sunt absolvenți de teologie. Ei și-au dorit din copilărie să ajungă preoți în Biserica lui Hristos, iar astăzi ei s-au cununat cu Biserica Mântuitorului, au înconjurat masa sfântului altar și au îngenuncheat în fața sfântului jertfelnic, deschizându-și inima, sufletul și mintea ca Harul Sfântului Duh să se pogoare peste ei și să lucreze împreună cu ei până la sfârșitul vieții lor. De aceea ziua hirotoniei este o zi importantă pentru orice preot responsabil și conștient, este ziua în care cei hirotoniți se îmbracă cu putere de sus, cu Harul Sfântului Duh”, a subliniat Părintele Episcop.
La final Preasfințitul Lucian le-a amintit celor doi părinți hirotoniți că „Hristos va chemat la această înaltă slujire și nu vă puteți lepăda de haina preoțească, de Biserica lui Hristos. Trebuie să fiți în ascultare față de biserică atât în timpul slujirii ca angajat la o parohie, cât și după pensionare, deoarece preotul rămâne preot și după pensionare. Este foarte important ca sfințiile voastre să conlucrați până la sfârșitul vieții cu Harul Duhului Sfânt ca să fiți slujitori și păstori duhovnicești ai turmei cuvântătoare încredințate spre păstorire”.
La sfârșitul Sfintei Liturghii a fost săvârșită și o slujbă de pomenire pentru doamna Maria Mic, mama Preasfințitului Părinte Lucian, cea care a trecut la Domnul la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, ziua de 23 octombrie fiind ziua ei de naștere.