Târnosirea Bisericii din Moroasa-Luncă, Reșița
7 October 2019În duminica a 20-a după Rusalii Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a poposit duhovnicește în mijlocul credincioșilor din cartierul Moroasa-Luncă a municipiului Reșița. Ierarhul a târnosit Biserica parohială cu hramurile „Sfântul Vasile cel Mare” și „Sfinții Martiri Brâncoveni”, fiind un sfânt locaș recent ridicat, amenajat și înfrumusețat. După slujba de târnosire Preasfințitul Părinte Lucian a săvârșit Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi.
„Trebuie să amintim faptul că până în anul 2014 când s-a intrat în această biserică, credincioșii s-au rugat într-un amfiteatru din cadrul unui liceu din apropiere. Acolo se săvârșeau toate slujbele, dar de 5 ani credincioșii se pot ruga în această biserică și pentru aceasta Îl rugăm pe Dumnezeu să-i binecuvinteze pe toți ctitorii, binefăcătorii și închinătorii și să-i ajute ca pe mai departe să aibă grijă de Casa lui Dumnezeu. Este foarte important să avem biserici în orașele mari și putem spune că pentru credincioșii care locuiesc și se roagă în orașul de pe Bârzava sunt suficiente opt biserici”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
Părintele Episcop a mai remarcat faptul că „dacă ar fi după numărul credincioșilor poate ar mai trebui să construim biserici, însă noi am dori ca bisericile pe care le avem să fie pline și arhipline în fiecare duminică și sărbătoare, astfel încât bucuria preoților și a noastră să fie deplină, căci atunci simțim că ne facem slujba într-un mod absolut și complet când credincioșii vin la biserică în număr mare”.
Au fost numeroși credincioși să participe la acest moment important și istoric din viața acestei comunități reșițene. Pentru toate lucrările efectuate la biserica din cartierul Moroasa-Luncă părintele paroh și ctitor Daniel Țăpârdea a fost hirotesit iconom-stavrofor. Părintele Episcop le-a oferit și ctitorilor și binefăcătorilor Diploma de excelență „Episcop Veniamin Nistor”.
Piatra de temelie a Bisericii hramurile „Sfântul Vasile cel Mare” și „Sfinții Martiri Brâncoveni” a fost pusă în data de 4 martie, 2007, de către Preasfințitul Părinte Lucian. Sfântul locaș a fost ridicat în stil bizantin cu o turlă centrală între anii 2009-2014, cu iconostasul din lemn de stejar.