Acţiune de informare preventivă desfăşurată de ISU „Semenic” în Protopopiatul Băile Herculane
16 November 2019În sala de ședințe a Protopopiatului Băile Herculane, vineri, 15 noiembrie, s-a desfășurat o acțiune de informare preventivă, intitulată „Apărarea în potriva incendiilor la construcțiile de cult”, susținută de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” al Județului Caraș-Severin, în prezența tuturor preoților din cuprinsul acestui protopopiat.
„Astăzi, împreună cu colegul meu am desfășurat o acțiune de informare preventivă la unitățile de cult arondate Protopopiatului Băile Herculane. În acest sens am adus la cunoștință preoților din acest protopopiat anumite măsuri de prevenire pe linia apărării împotriva incendiilor. Preoții prezenți au fost receptivi dând dovadă de profesionalism și înclinație spre aceste măsuri.”, a subliniat Leonard Duca – plutonier adjutant șef în cadrul ISU „Semenic” Caraș-Severin.
În cadrul acestei acțiuni, preoții au fost înștiințați de sarcina de a instrui enoriașii cu prilejul slujbelor religioase pe linia măsurilor de apărare împotriva incendiilor, îndeosebi privind utilizarea focului deschis. Pentru a preveni apariția de evenimente negative, preoții au obligația instruirii personalului din subordinea dumnealor pe linia apărării împotriva incendiilor astfel ca aceștia să cunoască și să respecte legislația în domeniul situațiilor de urgențe.
ISU „Semenic” a recomandat ca împreună cu preoții să contribuie la realizarea unor educații cetățenești în domeniul apărării împotriva incendiilor, prin adresare de către preoți enoriașilor, cu ocazia diferitelor manifestări religioase, a unor „sfaturi” pe linia respectării normelor în domeniul situațiilor de urgență de către fiecare cetățean, cât și a educării de către aceștia a copiilor și tinerilor.
La final, părintele protopop Iosif Frenț a mulțumit plutonierilor din cadrul ISU „Semenic” pentru această acțiune de informare preventivă. Acțiunea s-a desfășurat prin plutonierul major Sorin Gheju și plutonierul adjutant șef Leonard Duca. (Claudiu Românu)