Troiță sfințită la Băile Herculane
1 November 2019În după-amiaza zile de joi, 31 octombrie 2019, în zona ștrandului „7 Izvoare” din orașul-stațiune Băile Herculane a fost sfințită o Troiță, ridicată recent, în semn de recunoștință față de Dumnezeu, de către familia Craia, a cărei fiice, în urmă cu aproximativ 40 de ani, a fost pe cale de a se îneca în bazinul ștrandului, fiind împinsă de către verișorul său, dar din fericire a fost salvată cu ajutorul lui Dumnezeu, de către un tânăr care a observat-o la timp. Slujba de sfințire a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de părintele protopop Iosif Frenț și de un sobor de preoți și diaconi.
După oficierea slujbei de sfințire, părintele protopop Iosif Frenț a dat citire discursului care cuprinde motivul ridicării acestei troițe: „S-a întâmplat într-o duminică, pe la începutul anilor 1980, la ștrandul termal «7 izvoare», în apropiere de Băile Herculane, într-o zi minunată în plină vară… Se apropiase asfințitul. Unii se pregăteau deja de plecare, iar alții stăteau în jurul bazinului mare. Acolo, pe margine stăteau și copiii noștri. Se uitau cum cei mari se împingeau unii pe alții în apă și se amuzau. Deodată, băiețelul surorii mele, în vârstă de 3 sau 4 ani, o împinge în bazin pe fiica noastră de 6 ani. Apa fiind tulbure, nimeni nu a văzut cum aceasta se ducea la fund, fiindcă nu știa să înoate. În următoarele clipe, apare un tânăr necunoscut cu fetița noastră de mână spunând că a salvat-o de la înec, apoi a plecat. Cuprinsă de spaimă, cred că nici nu am apucat să-i mulțumim băiatului, dar întotdeauna când îmi amintesc, mă rog lui Dumnezeu pentru sănătatea lui. Fetița noastră, Karina, nu s-a arătat deloc speriată, de parcă nici nu s-ar fi întâmplat nimic, spunând că nu a înghițit nici un strop de apă și că a văzut pe fundul apei picioarele celor de pe marginea bazinului atârnate în apă. Chiar și în zi de astăzi își mai amintește ce a văzut atunci. Acum, am înălțat această sfântă troiță în semn de recunoștință și mulțumire spre slava bunului Dumnezeu. Fie ca această troiță să amintească trecătorilor că există un Domn Atotputernic, care știe întotdeauna ce gândim, ce vorbim și ce facem.”, a mărturisit familia Craia, cu adâncă recunoștință. După citirea discursului, părintele protopop Iosif Frenț a mulțumit familiei Craia pentru înălțarea acestei troițe.
În continuare, Preasfințitul Părinte Lucian și-a mărturisit tulburarea sufletească transmisă de povestea întâmplării petrecute cu 40 de ani în urmă. „Cred că am lăcrimat cu toții ascultând ceea ce s-a întâmplat în urmă cu aproximativ 40 de ani aici, la Herculane. Dumnezeu să vă răsplătească dragostea pe care ați arătat-o față de El, în mod constant, și astăzi ați arătat lui Dumnezeu nu numai dragostea, ci și recunoștința, pentru că ați înălțat aici, și iată astăzi am și binecuvântat această sfântă troiță. Vă mulțumim, stimată familie, că ați făcut acest gest frumos de recunoștință față de Dumnezeu și față de cei care vor trece de acum înainte pe acest drum, pentru că cei credincioși, cu siguranță, se vor închina în fața acestei cruci și vor spune o rugăciune scurtă în inima lor și, bineînțeles, își vor aduce aminte de iubirea absolută, iubirea milostivă, pe care a avut-o și o are Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos pentru noi. Este foarte important să credem în Dumnezeu, dar este foarte important în aceste vremuri să-L mărturisim pe Dumnezeu”, a precizat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
În cuvântul său, Preasfințitul Părinte Lucian s-a adresat și copiilor prezenți la acest eveniment, rostindu-le o învățătură: „Mă bucur foarte mult, chiar dacă este frig, mă bucur că au venit și acești copilași ca să asculte această istorioară adevărată, petrecută aici, în urmă cu aproape 40 de ani. Să nu uitați, copii, atunci când sunteți într-un loc public, să fiți atenți cu cei din jur, cu cei bătrâni, cu cei neputincioși, dar și cu cei de seama voastră, cu ceilalți copii și tineri care sunt lângă voi și aproape de voi. Întotdeauna este bine să împarți pâinea cu aproapele tău, cu semenul tău. Mântuitorul ne-a dat tuturor o poruncă nouă, zicând: «O poruncă nouă vă dau vouă, să vă iubiți unul pe altul, cum v-am iubit Eu pe voi!» Și nu putem să-L iubim pe Dumnezeu cu adevărat, dacă nu-l iubim pe aproapele nostru pe care-l vedem și cu care conviețuim. Să împărțim pâinea noastră, hrana noastră, bunurile noastre materiale cu cei din jurul nostru, cu semenii noștri. Este o lecție de viață. Este o lecție, dacă vreți, dragi copii, este o lecție autentică de religie, de spiritualitate, de morală.”
La acest eveniment au participat credincioși, printre care și elevi de la Liceul „Hercules”, alături de profesorul lor de religie George Orza, cu toții simțind în sufletele lor emoția față de această poveste petrecută de Karina, pe atunci o fetiță de 6 ani, care cu ajutorul Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, după aproximativ 4 decenii de la întâmplare, împreună cu familia sa, dedică această troiță spre slava lui Dumnezeu Tatăl, în semn de gratitudine. (Claudiu Românu)