Primele patru zile din Postul Mare la Catedrala Episcopală din Caransebeș
6 March 2020Timp de patru zile în această primă săptămână din Postul Mare, credincioșii au venit la Catedrala Episcopală din Caransebeș și au participat la Slujba Pavecerniței Mari în cadrul căreia a fost citit Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a slujit în aceste zile la Catedrala Episcopală atât la slujba Pavecerniței Mari, cât și seara de la orele 22:00 la slujba Miezonopticii.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu am săvârșit și în acest an Canonul cel Mare a Sfântului Andrei Criteanul. Suntem după 4 zile de post, rugăciune și pocăință în acest urcuș spre Înviere și Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să ne pocăim cu adevărat și să punem în practică rugăciunea Sfântului Efrem Sirul pe care o repetăm la fiecare laudă. Îl rugăm pe Domnul să binecuvinteze calea postului și să ne ajute ca la sfârșitul acestui urcuș duhovnicesc să ne bucurăm împreună cu El”, a subliniat Preasfințitul Lucian.
Părintele Episcop a mai spus și faptul că trebuie să încercăm „să dezrădăcinăm patimile, păcatele și poftele dinlăuntrul nostru și în inima noastră să sădim cu multă sârguință florile virtuților. Să ne ostenim duhovnicește și să ne nevoim astfel încât pocăința noastră să fie primită, dobândind din partea Mântuitorului Hristos iertarea păcatelor. Dumnezeu să-i binecuvinteze pe toți credincioși care au venit în aceste 4 zile alături de noi și s-au rugat insistent, zicând și ei împreună cu strana, stihul atât de important și de profund: «Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă!»”.
La sfintele slujbe au participat și elevii Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș alături de părinții profesori. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.