Eveniment comemorativ – 100 de ani de la catastrofa minieră de la Anina
9 June 2020Sâmbătă, 6 iunie, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la catastrofa minieră din 1920, în ziua Moșilor de vară, când are loc pomenirea morților, după rânduiala calendarului Bisericii Ortodoxe, la monumentele cimitirelor din Sigismund și Celnic, a avut loc o slujbă comună de pomenire a celor 217 mineri, morți în accidentul minier de la acea vreme. Practic, acest tragic eveniment a constituit cea mai mare catastrofă minieră de până atunci, care a avut loc în Europa.
Slujba a fost săvârșită de un sobor de preoți format din: părintele protopop Gheorghe Șuveți, părintele Horia Mailat și părintele Muntean Alin, parohii parohiilor ortodoxe din localitate. O slujbă de pomenire a fost oficiată și de părintele romano-catolic din Anina, Martin Jäger.
Părintele protopop a transmis cuvântul de binecuvântare a Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului şi a subliniat importanţa zilei de pomenire a celor adormiţi, în ajunul Rusaliilor.
La slujbă au mai luat parte domnii Gheorghe Românu și Dorinel Ungureanu, primarul și viceprimarul orașului Anina, domnul Erwin Țigla, președintele Forumului Democrat German din Reșița, domnul Cristian Paul Chioncel, prorectorul Universității „Eftimie Murgu” din Reșița, domnii Cornel Boboescu și Alexander Hirschvogel, directorii Liceului „Mathias Hammer” din oraș, alături de credincioși și locuitori ai localității.
„Din păcate după 216 ani de la descoperirea huilei şi 214 ani de minerit, despre minerii din Anina se poate vorbi doar la trecut. Prima mina de cărbune din România, cu hula de cea mai bună calitate se închide în anul 2006 din cauza accidentului colectiv. Noi însă nu vom uita niciodată să preţuim şi să omagiem toate generaţiile de mineri care au muncit în lumea fără cer şi care au ajuns mult prea devreme să doarmă somnul de veci, în aceeaşi lume.”, a precizat domnul Gheorghe Românul, primarul oraşului Anina.
Tot în această zi a fost sfințită și noua capelă mortuară, ridicată în cimitirul din Sigismund. La eveniment au mai participat și Formația de Pompieri Voluntari ai orașului Anina, condusă de domnul Cristian-Liviu Mosoroceanu alături de fanfara localității, care a intonat Imnul Național, Imnul minerilor, cât și alte cântări specifice momentului comemorativ.
La sfârșitul evenimentului, într-un cadru solemn, a avut loc depunere de coroane la monumentele celor două cimitire. (Pr. Alin Muntean, Pr. Horia Mailat)