Rugăciune și tradiție la Bocșa – Sărbătoarea Hramului Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”Bocșa Română
17 August 2020Îmbrăcați în straie de sărbătoare, cu mic, cu mare, credincioșii bisericii în construcție din Bocșa Română, păstoriți de părintele Valentin Costea, și-au cinstit hramul – în 15 august 2020 – la sfânta sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului.
În ajunul acestui important praznic a fost săvârșită slujba Privegherii și a fost oficiat Prohodul Maicii Domnului cu participarea unui număr mai restrâns de credincioși.
Însă, în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, în ciuda vremii capricioase și a ploii când mai aprigă, când mai înceată, mulțime de credincioși, de toate vârstele, în straie de sărbătoare și cu flori în mâini, au participat la slujba oficiată de cei doi preoți: pr. Ciprian Costiș și pr. Valentin Costea, parohul bisericii.
În cadrul Sfintei Liturghii un număr mare de credincioși de toate vârstele au fost împărtășiți cu Trupul și Sângele Domnului.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele paroh Valentin Costea, care a insistat pe însemnătatea acestei mari sărbători numite și Sfânta Maria Mare, pe gradul înalt de cinstire acordat Maicii Domnului în cultul ortodox, Maica Domnului fiind considerată de creștini o mijlocitoare, pururea rugătoare. De asemenea, Maica Domnului este considerată blândețea însăși, apărătoarea și ajutătoarea celor mâhniți și obidiți, celor năpăstuiți, celor neputincioși și a celor suferinzi, precum și ocrotitoarea și ajutătoarea familiei creștine.
În încheierea predicii, cei doi preoți au sfințit prinoase aduse de credincioși, care, mai apoi, au fost împărțite participanților la rugăciune.
Au fost intonate pricesne și cântări dedicate Maicii Domnului și, pentru că încă se mai dezbate dilema urărilor de „la mulți ani” la această sărbătoare, părintele Valentin Costea a precizat că „putem felicita persoane întotdeauna când se sărbătorește praznicul sfântului al cărui nume îl poartă persoana, deoarece cinstim sfântul al cărui nume îl purtăm, iar ca urări potrivite ar fi: Să porți numele Sfântului cu dragoste și demnitate! și/sau La mulți și binecuvântați ani!”. (Gabriela Șerban)