A fost binecuvântat exteriorul bisericii din Parohia Șușca
23 November 2020În duminica a 26-a după Rusalii Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a fost în Parohia Șușca din Protopopiatul Moldova Nouă. Ierarhul a mers în această comunitate deoarece părintele paroh alături de credincioșii din sat au efectuat lucrări la sfânta biserică. De dimineață Preasfințitul Lucian a binecuvântat exteriorul sfântului locaș, după care a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
La această zi importantă au fost prezente autoritățile locale, precum și credincioși din această localitate de pe Valea Dunării. Pentru că părintele paroh Ioan Virgiliu Matei desfășoară o activitate rodnică în Parohia Șușca, Părintele Episcop l-a hirotesit iconom-stavrofor. De asemenea, credincioșii care au fost alături de părintele paroh și l-au ajutat în lucrările de renovare a bisericii, Preasfințitul le-a oferit Diploma de excelență „Episcop Iosif Traian Badescu”.
„Avem aici la Șușca, pe Clisura Dunării, o biserică foarte frumoasă, renovată în exterior, dar ne bucurăm și mai mult că avem o comunitate euharistică dinamică și foarte activă din punct de vedere spiritual. Credincioșii sunt puțini, dar foarte atașați de biserică, am observat că și astăzi s-au împărtășit mulți cu Sfintele Taine. Părintele paroh Ioan păstorește aici de 22 de ani, iar credincioșii îl ascultă și îl urmează, sunt oameni de rugăciune, dar și de lucrare. Așadar ne-am bucurat pentru realizările administrativ-gospodărești, dar ne-am bucurat și mai mult de această biserică vie, consolidată în sufletele și inimile credincioșilor. Plecăm cu o bucurie duhovnicească pentru că am găsit aici un preot harnic, devotat, evlavios și râvnitor, dar și o turmă cuvântătoare atașată de biserică, receptivă la primirea cuvântului lui Dumnezeu”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
Localitatea Șușca este așezată în S-V României, pe Valea Dunării, la 11 km în amonte de orașul Moldova Nouă și la 13 km în aval de Baziaș, locul pe unde intră fluviul în țară.
Prima Biserica Ortodoxă românească pe care o întâlnește Dunărea la intrarea ei în țară, este biserica din Şuşca, cu hramul ,,Înălțarea Domnului”, ce a fost ridicată între anii 1910-1913. Biserica a fost pictată de către pictorul german din Moldova Nouă, Ernest Mitter, în 1915. Între anii 2001-2003 pictura a fost restaurată de monahia Mina Alexa.