Binecuvântare arhierească în Parohia Bucova
29 March 2021În duminica a doua din Postul Mare, închinată Sfântului Grigorie Palama, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a mers în Parohia Bucova din Protopopiatul Caransebeș, o parohie ce se găsește la limita județului Caraș-Severin cu județul Hunedoara. Ierarhul a vizitat această comunitate, deoarece nu a mai fost aici din anul 2006, când a târnosit biserica parohială.
Preasfințitul Lucian alături de un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, biserică ce a fost ridicată între anii 1847 şi 1853. Au venit la sfânta slujbă mulți credincioși, printre care copii și tineri îmbrăcați în costume populare specifice Văii Bistrei, unii dintre ei împărtășindu-se și cu Sfintele Taine. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
Făcând referire la tema duminicii, la final Părintele Episcop Lucian a subliniat faptul că trebuie să ne rugăm mai mult, să fim insistenți în rugăciune și să avem o credință constantă. „În această duminică evanghelia ne îndeamnă pe toți la rugăciune și credință permanentă. Asemenea slăbănogului din Capernaum și noi să venim la biserică, slăbănogiți de păcate, patimi și fărădelegi, aici unde Mântuitorul Iisus Hristos ne predică permanent cuvântul vieții veșnice și în biserică să-L întâlnim pe Domnul, ca El să ne ofere iertarea păcatelor. După ce vom primi vindecarea spirituală să ne rugăm Arhiereului celui veșnic să ne tămăduiască și de suferințele trupești”, a spus ierarhul.
„Avem și noi foarte multe probleme de sănătate, avem o paralizie sufletească, dar avem și foarte multe boli trupești, de aceea suntem datori, mai ales că ne aflăm în această perioadă de pandemie, ca insistent să-i cerem Mântuitorului să ne ierte păcatele, să ne dăruiască vindecare sufletească și în același timp să ne vindece și trupul pentru că suntem neputincioși, dar El este păstorul cel bun și blând și ne cheamă la biserică spunându-ne: «Veniți toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi odihni pe voi». Mântuitorul Hristos este Doctorul suprem al sufletelor și al trupurilor noastre și El este singurul care practică medicina integrală, vindecând atât sufletul, cât și trupul”, a adăugat Preasfințitul Lucian.
Înaintea bisericii actuale din Bucova a existat un locaș mai vechi ridicat din „bârne”. Biserica de astăzi este o construcție solidă din piatră și cărămidă. Ea a fost târnosită de Preasfințitul Părinte Lucian în 22 octombrie 2006, după ample lucrări de renovare atât a interiorului, cât și a exteriorului, realizate între anii 2004-2006. Tot în acest proces de renovare biserica a fost împodobită cu o frumoasă pictură în tehnica frescă, ostenitor fiind pictorul local Ioan Albulescu.