Donare de sânge la Moldova Nouă
6 October 2021Marți, 05 octombrie, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, și prin colaborarea dintre Protopopiatul Moldova Nouă, Centrul Pastoral Misionar Moldova Nouă și Centrul de transfuzie sanguină Reșița, s-a desfășurat o nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Orășenesc din Moldova Nouă. Foarte mulți credincioși au răspuns afirmativ la chemarea preoților, încurajând organizarea mai multor astfel de acțiuni umanitare.
La succesul acestei campanii au contribuit și tinerii majori din cadrul Centrului „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Protopopiatul Moldova Nouă.
Despre bucuria dăruirii și ajutorarea semenilor putem afla din mărturiile doctorilor și tinerilor care au luat parte la Campanie:
„Am venit azi pentru a dona, deoarece sunt conștientă de lipsa sângelui în unitățile medicale. Nădăjduiesc ca, prin acest act, să arătăm că a fi creștin înseamnă să îți iubești aproapele chiar și pe patul de spital” (Sterian Anita, 34 ani).
„Sunt om și știu ce înseamnă să tremuri când vezi pe cineva în boală. De aceea, m-am hotărât să fiu aproape de orice om aflat în primejdia de a-și pierde viața, mai ales în vremurile tulburi pe care le trăim și în care conștientizăm cu toții cât de importantă este sănătatea. Mulțumesc Bisericii pentru informare, dar și pentru implicare”.(Faur Cristian, 28 ani).
„Ne bucurăm din nou de sprijinul Bisericii în această campanie, care este de mare ajutor pentru bolnavii internați în spitalele din judetul Caraș Severin. După cum știm, din păcate, traversăm o perioadă nefastă din cauza pandemiei cu Corona virus, motiv pentru care numărul bolnavilor este în creștere, iar numărul donatorilor în scădere. Încă o dată campania este o gură de oxigen pentru Centrul de transfuzie sanguină”. (Dr. Neaga Rodica).
Această campanie nu a făcut altceva decât să împlinească cuvintele Mântuitorului : „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii! Aşa cum v-am iubit Eu, tot aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii” (Ioan ,cap 13. vs.34).