Părintele Lucian Idomir a fost condus pe ultimul drum la Cornereva
27 October 2021Numeroși credincioși din zonă și nu numai au fost miercuri, 27 octombrie, la Cornereva, să-l conducă pe ultimul drum pe vrednicul de pomenire părintele pensionar Lucian Idomir. Precedată de săvârșirea Sfintei Liturghii în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitate, slujba de înmormântare a fost oficiată de părintele protopop Iosif Frenț, părintele paroh Nicolae Valușescu și de un sobor de preoți și diaconi.
După săvârșirea slujbei religioase, cortegiul funerar a înconjurat biserica, apoi s-a îndreptat spre cimitirul parohial, unde părintele Lucian își doarme somnul de veci, întru așteptarea Învierii de obște.
Părintele Lucian Idomir s-a născut la data de 22 februarie 1939, în localitate Șinca Veche din județul Brașov, într-o familie de învățători. După absolvirea liceului, în anul 1956 s-a înscris la Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu, promovând examenul de licență în anul 1961.
A activat în administrația bisericească din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, apoi s-a stabilit la București, urmând cursurile Facultății de Filosofie pe care le-a absolvit cu succes, devenind șef al cabinetului rectoratului universității din București.
Căsătorindu-se, Dumnezeu i-a binecuvântat familia prin venirea pe lume a celor trei copii: Lucica, Ana Maria și Adam.
În anul 1976, la 6 martie a fost hirotonit diacon, iar la 7 martie a fost hirotonit preot de Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae – Mitropolitul Banatului, pe seama Parohiei Domașnea din Protopopiatul Băile Herculane, începându-și activitatea de paroh cu data de 1 aprilie 1976.
La 1 noiembrie 1977, părintele Lucian a fost transferat la Parohia Cornereva din Protopopiatul Băile Herculane, slujind în această parohie chiar și după pensionare, alături de părintele paroh Nicolae Valușescu. Ca preot și-a dovedit calitățile intelectuale și pregătirea teologică prin predicile duminicale și cuvântările ocazionale pe care le ținea.
De-a lungul pastorației sale, părintele a reușit să întărească în sufletele credincioșilor dragostea pentru Dumnezeu și Biserică și să le găsească vindecare sufletească prin rugăciunile înălțate către Dumnezeu și Maica Domnului, dar și prin cuvintele bogate de învățătură pe care le rostea fără osteneală. A dovedit atașament față de Biserica ortodoxă strămoșească, apărându-i interesele cu mult curaj, chiar și în justiție, când a fost atacată în perioada de după Revoluția din 1989. A fost foarte atașat de credincioșii încredințați de Dumnezeu spre pastorație, slujindu-i cu devotament total, dovadă fiind faptul că și după pensionare a rămas la Cornereva.
Părintele pensionar Lucian Idomir a trecut la cele veșnice, duminică, 24 octombrie, pe un pat de spital din Timișoara, la vârsta de 82 de ani. (Claudiu Românu)
Veșnica lui pomenire!