Binecuvântare arhierească în Parohia Apadia
1 November 2021În duminica a 22-a după Rusalii Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a sfințit Capela mortuară din Parohia Apadia, Protopopiatul Reșița. Ierarhul a mers în comunitatea din Apadia pentru că părintele paroh și credincioșii de aici au lucrat în ultima perioadă la Capela mortuară ce se află în curtea Bisericii parohiale, dar și la monumentul funerar al bunicilor și străbunicilor mitropolitului Nicolae Corneanu, ce se află înmormântați în curtea bisericii.
Părintele Episcop a sfințit capela, precum și monumentul funerar al familiei Cornean, săvârșind și o slujbă de pomenire pentru aceștia, după care a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh și Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”.
„Îi felicităm pe toți ctitorii și binefăcătorii bisericii din Apadia și pe toți cei care au contribuit la ridicarea și finalizarea Capelei mortuare. Ne aflăm în anul comemorativ al celor adormiți în Domnul și în multe parohii din Episcopia Caransebeșului s-au ridicat capele mortuare, iar cimitirele din Eparhia noastră sau primenit și înfrumusețat. Avem monumente funerare și morminte ale preoților și ale ctitorilor și în avlia bisericilor și iată aici, în curtea sfântului locaș din Apadia avem cripta familiei Cornean, bunicii și străbunicii mitropolitului Nicolae Corneanu, la care, adeseori în vacanțe, venea tânărul Nicolae Corneanu”, a subliniat Preasfințitul Lucian.
Preasfințitul Părinte Lucian a sfințit și o icoană de dimensiuni mari a Maicii Domnului „Mângâietoarea”, copie a celei din Muntele Athos de la Mănăstirea Vatoped. Aceasta va rămâne în permanență spre închinare în biserica din Apadia.
„Ne-am bucurat astăzi de prezența multor credincioși la biserică, au venit și mulți tineri, nu numai din Apadia, ci și din alte parohii, pentru că avem aici un preot tânăr care este implicat în lucrarea frumoasă cu tinerii din Eparhia Caransebeșului. Părintele Ciprian Miclea este prezent la activitățile Departamentului de tineret și de aceea și tinerii astăzi au venit în număr mare din alte centre de tineret să participe la Sfânta Liturghie”, a mai spus Părintele Episcop.
La sfânta slujbă au participat autorități locale, credincioși din localitate, copii și tineri îmbrăcați în costume populare, dar și părintele paroh din Măureni, domnul primar al acestei localități și tinerii de la ATOR BM Măureni. Pentru activitatea pastoral-misionară și implicarea în amenajarea Capelei mortuare, dar și alte lucrări la sfânta biserică, părintele paroh, ieromonahul Ciprian Miclea, a primit din partea Preasfințitului Lucian Diploma de excelență „Episcop Emilian Birdaș”. Aceeași diplomă le-a fost oferită și ctitorilor și binefăcătorilor sfântului locaș din Apadia.
Satul Apadia a avut o biserică veche din 1756, care era de lemn. Biserica actuală, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, s-a construit în anul 1896-1897, în stil baroc. Iconostasul, din lemn, a fost sculptat de către Ioan Cotârlă și pictat în anul 1907 de Bartolomeu Delliomini (pictură în ulei pe pânză aplicată pe panourile tâmplei), iar în 1998 a fost recondiţionat în foiţă de aur din donaţiile credinciosului Bert.