Binecuvântare arhierească în Parohia Mehadia
7 December 2021La sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului s-a rugat împreună cu preotul și credincioșii Parohiei Mehadia din Protopopiatul Băile Herculane. Ierarhul a mers în această comunitate deoarece biserica parohială îl are ca ocrotitor și pe sfântul făcător de minuni Nicolae, alături de Sfântul Ilie.
Părintele Episcop a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi în prezența autorităților locale, copiilor și tinerilor și a foarte mulți credincioși din localitate.
La finalul slujbei un grup de copii și tineri a interpretat colinde și cântece patriotice. Întrucât în acest an se împlinesc 270 de ani de la nașterea protopopului Nicolae Stoica de Hațeg, ce își doarme somnul de veci lângă biserica parohială din Mehadia, copiii au prezentat și viața acestuia.
De asemenea, Preasfințitul Părinte a oficiat o slujbă de pomenire pentru protopopul Nicolae Stoica și a sfințit crucea și monumentul funerar de la mormântul său. Totodată, ierarhul a binecuvântat și troița din mijlocul pieței centrale a localității ce a fost restaurată, dar și monumentul eroilor.
Cu această ocazie a avut loc și inaugurarea pieței centrale din Mehadia, recent renovată și înfrumusețată prin grija administrației locale.
„Prin sfințirea crucii și plăcii funerare de pe mormântul protopopului Nicolae Stoica de Hațeg încheiem frumos și articulat anul comemorativ 2021, anul celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor parohiale. Credem că ne-am făcut datoria și în acest an față de înaintașii noștri, de cei care au slujit cu timp și fără timp Biserica Ortodoxă și patria noastră, știut fiind faptul că Nicolae Stoica de Hațeg a fost nu numai un slujitor devotat al Bisericii lui Hristos, ci și un mare patriot, un luptător pentru drepturile românilor din Transilvania și Banat”, a subliniat Părintele Episcop.
Preasfințitul Părinte Lucian a răsplătit ctitorii și binefăcătorii cu mai multe distincții, „Crucea Episcop Elie Miron Cristea” pentru mireni, dar și Diploma de excelență „Episcop Emilian Birdaș”. Părintele paroh Ciprian Danci i-a înmânat ierarhului o plachetă aniversară la 270 de ani de la nașterea protopopului Nicolae Stoica de Hațeg.
„Îi mulțumim Domnului pentru această zi frumoasă și îl rugăm pe Sfântul Ierarh Nicolae să ne ocrotească pe mai departe și să ne ajute să fim mai buni și mărturisitori ai credinței moșilor și strămoșilor noștri, căci Sfântul Nicolae este numit pe drept cuvânt îndreptător al credinței. Să fim și noi îndreptători și mărturisitori ai credinței și propovăduitori ai evangheliei lui Hristos, călcând pe urmele Sfântului Nicolae, căci el și toți sfinții au călcat pe urmele lui Hristos”, a mai spus ierarhul.
Întrucât în întreaga eparhie se desfășoară campania umanitară „Ghetuțele lui Moș Nicolae” Preasfințitul a împărțit mai multe ghete copiilor nevoiași, dar și alte daruri pentru cei ce au colindat în această zi.