Comunitatea din Izgar a primit vizita Preasfințitului Părinte Lucian
6 December 2021Credincioşii Parohiei Izgar din Protopopiatul Reșița s-au bucurat în duminica a 27-a după Rusalii de prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Ierarhul a mers în această comunitate deoarece nu a mai slujit aici Sfânta Liturghie de 10 ani. Astfel, în această zi Părintele Episcop a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, alături de un sobor de preoți și diaconi.
Credincioşii acestei parohii împreună cu autoritățile locale au venit la sfânta biserică să se roage împreună cu ierarhul, dar și copii și tineri care după ce s-au împărtășit cu Sfintele Taine au primit din partea Preasfințitului Lucian daruri.
În cadrul Sfintei Liturghii Părintele Episcop a săvârșit Taina Hirotoniei întru preot pentru diaconul Dănuț Vasile Tomescu ce va merge să slujească în Parohia Mercina din Protopopiatul Moldova Nouă. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
Făcând referire la pericopa evanghelică, ierarhul le-a vorbit credincioșilor din Izgar despre cât de necesar este să meargă creștinul la biserică. „Cu toții avem neputințe, dar să venim la biserică în fiecare duminică și sărbătoare așa cum femeia gârbovă din evanghelie a venit la biserică, la sinagogă și aici L-a întâlnit pe Mântuitorul Iisus Hristos și Acesta a vindecat-o de neputința ei sufletească și trupească. În această perioadă a Postului Crăciunului suntem invitați de Mântuitorul la sfânta biserică, la Taina Spovedaniei, pentru că avem și noi neputințe sufletești și trupești, iar Hristos văzând credința, dragostea, smerenia și răbdarea noastră, ne va vindeca și ne va spune și nouă: «ești dezlegat de neputința ta». Îl rugăm pe Domnul să ne dezlege de toate neputințele, păcatele și de toate fărădelegile pe care le-am săvârșit și să devenim verticali, atât din punct de vedere spiritual, dar și fizic, pentru că o viață în Hristos înseamnă o viață verticală din toate punctele de vedere”.
Parohia Izgar este de categoria III rural și are 75 de familii cu aproximativ 232 credincioşi. Biserica parohială cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”, a fost construită în 1873 din piatră și cărămidă. Sfântul locaș a fost târnosit în anul 2011 de către Preasfințitul Părinte Episcop Lucian.