Duminica Sfintei Cruci la Mănăstirea Petroșnița – Îndemn la asumarea Crucii spre dobândirea Învierii
27 March 2022Pe o culme de deal din apropierea Caransebeșului, cu nume de rugăciune, Radeș, se află Mănăstirea Petroșnița, în cadrul căreia, în Duminica a 3-a din Postul Mare, închinată Sfintei Cruci, a poposit duhovnicește Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Cu acest prilej, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în altarul de vară al așezământului monahal. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. La slujbă, au participat autorități locale, dimpreună cu un număr mare de credincioși din zona Văii Timișului, dar și pelerini din Caransebeș și din alte localități mai îndepărtate. Pe lângă hramul principal al Înălțării Sfintei Cruci, așezământul monahal are ca ocrotitor și pe Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei.
„În număr mare, credincioșii au urcat pe această înălțime duhovnicească a Banatului și cu toții, împreună, ne-am rugat Crucii celei de viață făcătoare să ne ajute pe fiecare să ne purtăm, cu demnitate și responsabilitate, crucea vieții. Să Îl rugăm pe Cel care S-a răstignit pe Golgota pentru noi și pentru a noastră mântuire, pe Domnul nostru Iisus Hristos, să ne ajute ca, până la sfârșitul vieții, să biruim, căci Crucea înseamnă biruință. Hristos a biruit, prin Crucea de pe Golgota, iadul și moartea. Prin răstignirea Sa, Mântuitorul a dăruit iertare de păcate neamului omenesc. Și noi, dacă ne asumăm crucea vieții, dacă medităm la Crucea Mântuitorului Iisus Hristos și avem Crucea în inima noastră, vom dobândi iertarea păcatelor și vom dobândi mântuirea și Împărăția Preasfintei Treimi, Împărăția Luminii și Învierii lui Hristos, căci, dincolo de Cruce, întotdeauna întrezărim, cu ochii minții, razele Învierii. Și noi suntem chemați să fim și să rămânem fii ai Învierii lui Hristos, dar numai purtându-ne crucea până la sfârșit”, a precizat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
În continuare, ierarhul a îndemnat credincioșii la intensificarea rugăciunii pe calea Golgotei vieții, în vederea purtării crucii până la sfârșit, cu nădejde în ajutorul Mântuitorului Hristos și cu credința în Înviere, conștientizând că, la sfârșitul drumului, ne așteaptă Însuși Dumnezeu:
„Să Îl ascultăm pe Domnul nostru Iisus Hristos și astăzi, la mijlocul Postului Mare, căci El ne spune fiecăruia «Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie». Să Îl ascultăm pe Domnul și să încercăm să urcăm Golgota vieții noastre și, chiar dacă avem necazuri, suferințe, probleme, provocări, cu rugăciunea în inimă și având smerita cugetare și sufletul împodobit cu sfintele virtuți ale desăvârșirii, să nu deznădăjduim. Deși, se întâmplă să cădem sub povara crucii, însă noi să nu deznădăjduim, ci să Îl rugăm pe Mântuitorul Hristos să ne întărească și să ne dea putere de sus pentru a birui toate ispitele veacului acestuia și, la sfârșitul acestui urcuș duhovnicesc, la sfârșitul vieții noastre, să ne putem întâlni cu Domnul cel răstignit și înviat, căci viața noastră este Hristos, iar moartea, un câștig, așa cum ne-a învățat Sfântul Apostol Pavel”.
Mănăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci” din Petroșnița este situată la 15 km de Caransebeş, la 4 km din centrul satului, pe o culme de deal care poartă numele loc de rugăciune (Radeș). La dorința părintelui Ioan Sârbu de a avea o mănăstire pe pământul parohiei păstorită de el, părintele protosinghel Onufrie Ocu, cu metania din mănăstirea Sihăstria Voronei din Botoșani, însuflețește această dorință luînd hotărârea, prin pronia lui Dumnezeu de a ridica o mănăstire pe dealul Radeș, devenind astfel ctitorul acestui sfânt locaș, alăturându-i-se monahia Nectaria Murariu, cea care a fost numită apoi stareța mănăstirii, după care încet se mai alătură și alte suflete ce formează o mică obște.