Taina Sfântului Maslu în Parohia Mehadica
21 March 2022Cu prilejul Anului comemorativ al rugăciunii în viața Bisericii, Parohia Mehadica urmărește intensificarea rugăciunii atât în viața Bisericii, cât și în viața personală a credincioșilor, prin organizarea unor seri duhovnicești și săvârșirea mai deasă a Tainei Sfântului Maslu.
Astfel, în duminica a 2-a din Postul Mare, la ceas de seară, credincioşii Parohiei Mehadica au avut parte de o înălţătoare seară de rugăciune, prilejuită de săvârșirea Tainei Sfântului Maslu. Cu această ocazie, au poposit duhovnicește, în mijlocul credincioșilor din Biserica „Naşterea Maicii Domnului”, părintele arhimandrit Constantin Timiş, vicar al Episcopiei Caransebeşului, părintele Isac Rusalin, director al Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş și părintele Zaharia Cocie, duhovnic al Seminarului Teologic din Caransebeş, alături de un grup de elevi seminariști.
Din sobor, au făcut parte părinții slujitori de la Caransebeș, părintele Carol-Marius Bujdoso, preot paroh la Mehadica, părintele Dumitru Ghimboașă, preot pensionar, fost preot paroh în Mehadica, părintele Solomon Sârbu, preot paroh la Verendin, şi părintele Florin Predescu, preot paroh la Luncaviţa.
După terminarea Tainei Sfântului Maslu, elevul seminarist Cristian Lupu a ţinut o cateheză în care a explicat importanţa acestei Sfinte Taine în viaţa credincioşilor, iar părintele director Isac Rusalin a prezentat oferta educaţională a Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș elevilor clasei a VIII-a din Mehadica și părinților acestora. (Pr. Marius Bujdoso)