Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!

În această perioadă a Penticostarului, după ce în 10 mai, la Parohia Păltiniș, preoții Cercului pastoral – misionar Caransebeș au fost în comuniune euharistică prin săvârșirea Sfintei Liturghii, joi  – 19 mai  –  „s-au adunat iarăși împreună” cântând Învierea lui Hristos.

Întruniți de această dată la biserica parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” Pipirig din Caransebeș, au început întâlnirea doxologic, împreună – înălțând rugăciune prin Imnul Acatist al Învierii. Citit cu precădere în această perioadă, acest acatist dezvăluie și ne îndeamnă să redescoperim dogma soteriologică în lumina Învierii. Este rugăciune ce luminează mintea și încălzește inima (colectiv și particular), îndeamnă făptuirea ajutătoare mântuirii ca înviere duhovnicească din moartea păcatului. Oferă chipuri de îndreptare și mărturisire, dragoste nefățarnică și dorire. Ne atrage, iarăși, percepția asupra ispitei de a cădea pradă laxismului în praxis-ul credinței, asupra scăderii intensității făptuirii, a unei diferențieri colosale între periada postului pregătitor și cea a Praznicului, un fel de despărțire, alegere și laudă a Învierii separată, artificial și brutal, de pătimiri și Cruce. Fundamentat biblic, versul  din Icosul 11: „Iisuse, Cel ce Te-ai dat cu totul pentru mântuirea noastră, dă-ne și nouă cu totul a ne preda Ție”, atrage și el atenția asupra îndemnului liturgic „pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!”. Totului în toate, în toată vremea și în tot locul, învățând – mărturisind – trăind toate.

Părintele coordonator al cercului, pr. Raul But – parohul Mâtnicului Mare, a prezentat referatul: „Rugăciunile pentru cei răposați sunt biblice?”, în contextul discuțiilor pe această temă ce se pot ivi în activitatea pastoral – misionară, la interferența cu „evanghelizarea” neoprotestantă. Enumeră pro-argumente biblice, menționând și îndemnul Sfântului Apostol Pavel de a face „cereri, rugăciuni, mijlociri, mulțumiri, pentru toți oamenii” (I Tim II,1), toți cei vii și toți cei morți, membrii Bisericii aflați în comuniune de credință și dragoste. Iubirea este nepieritoare, se manifestă și prin rugăciune. Dragostea comunică și unește, copleșește și miluiește, jertfește, se dăruiește. Nu lipsec nici mărturiile patristice, unele referitoare la praznicele pentru pomenirea celor adormiți, parte importantă a practicii și tradiției, în strânsă legătură cu agapele – mese ale dragostei frățești comunitare. Tema propusă a suscitat interes, provocând libere, constructive și folositoare discuții.

 „O, Iisuse Hristoase, Cel ce ai călcat cu moartea pe moarte și celor din morminte le-ai dăruit viață, primește ca un miros de bună mireasmă duhovnicească această puțină rugăciune. Și dăruiește-ne nouă, celor ce suntem în mormântul nesimțirii, viață veșnică, ca să-Ți cântăm Ție: Aliluia!” (Condacul 13)