Propovăduirea Învierii și sărbătorirea femeilor mironosițe în Episcopia Caransebeșului
8 May 2022În Duminica Mironosițelor, Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeș a devenit un lăcaș al bucuriei depline prin propovăduirea Învierii, ca mesaj adus de către femeile mironosițe apostolilor. Cu acest prilej, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de un sobor de preoți și diaconi.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Armonia” al Catedralei vechi din Arad, coordonat de domnul profesor Ovidiu Boar, cor care a poposit în Episcopia Caransebeșului cu prilejul participării la cea de-a XII-a ediție a Festivalului „Miron Cristea”.
„Putem spune că Festivalul coral de muzică religioasă «Miron Cristea» a continuat și astăzi, pentru că acest cor minunat din Arad, ne-a înălțat duhovnicește la Sfânta Liturghie, prin răspunsurile liturgice și pricesnele interpretate cu multă măiestrie. De asemenea, împreună cu femeile mironosițe am văzut și noi cu ochii minții mormântul gol, am plâns împreună cu Maria Magdalena, dar în același timp ne-am bucurat, căci Mântuitorul ni s-a arătat, fiind prezent la Sfânta Liturghie sub chipul pâinii, căci El este pâinea care s-a pogorât din cer”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, părintele consilier Alin-Vasile Câmpean a dat citire mesajului Părintelui Patriarh Daniel la Duminica Femeilor creștine, prin care se subliniază rolul deosebit al femeii creștine în societate, ca „adevărate lumini, aprinse din lumina lui Hristos Cel înviat”.
După-amiază, propovăduirea Învierii în Episcopia Caransebeșului a continuat prin sfințirea unei troițe în apropierea Bisericii „Sfântul Evanghelist Luca” a Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş, menită să amintească atât pacienților, cât și cadrelor medicale, că, în lupta purtată cu boala și neputința trupească și sufletească, nu sunt singuri, ci sunt sub binecuvântarea și ocrotirea lui Hristos cel Înviat. De asemenea, a fost săvârșită o rugăciune de pomenire pentru ctitorii paraclisului din incinta unității spitalicești, dar și pentru cei care și-au pierdut viața îndeosebi în timpul pandemiei de Covid 19.
„Suntem în anul rugăciunii și trebuie să insistăm mai mult în fața Mântuitorului Hristos, rugându-ne pentru cei bolnavi. Prin sfințirea unei troițe în curtea acestui spital credem că venim în sprijinul bolnavilor care au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, căci medicii tratează, dar Dumnezeu vindecă toate bolile sufletești și trupești. Numai prin cruce ajungem la Înviere, închinându-ne sfintei și de viață făcătoarei cruci vom putea vedea, dincolo de cruce, razele Învierii”, a mai spus Părintele Episcop.
La eveniment, au participat autorități locale, managerul Spitalului Municipal, cadre medicale și credincioși din municipiul de pe Timiș și Sebeș.