Bucurie duhovnicească în Clisura Dunării
17 July 2022În Duminica a V-a după Rusalii, comunitatea euharistică a Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Moldova Nouă s-a bucurat de popasul duhovnicesc al Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
Cu acest prilej, ierarhul, alături de un sobor de preoți și diaconi, a sfințit exteriorul bisericii și altarul de vară cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”. Slujba de sfințire a fost precedată de Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de preoți și diaconi condus de părintele protopop Bogoliub Martinovici.
„Îi mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a ajutat să fim împreună, astăzi, la slujba de sfințire, de binecuvântare a bisericii cu hramul «Sfinții Împărați Constantin și Elena». În cadrul acestei slujbe de binecuvântare a bisericii, am sfințit și altarul de vară, ocrotit de Maica Domnului, pentru că s-a statornicit, ca hram al acestui altar de vară, praznicul din 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului. Se cuvine să Îi mulțumim lui Dumnezeu și pentru bucuriile pe care ni le oferă, dar și pentru încercările pe care ni le trimite fiecăruia”, a subliniat Părintele Episcop.
La bucuria duhovnicească a parohiei, au luat parte autorități locale și numeroși credincioși din Moldova Nouă și din întreaga Clisură a Dunării.
În încheiere, chiriarhul a oferit diplome de recunoștință preotului paroh Remus Căta, ctitorilor și binefăcătorilor sfântului lăcaș, care au ajutat la refacerea exteriorului bisericii și la amenajarea altarului de vară.
Biserica cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” este situată la intrarea în Moldova Nouă, dinspre Oraviţa, reprezentând un punct de atracţie prin ineditul aşezării dar şi un loc de reculegere pentru credincioşii din Cartierul Oraşul Nou. Locaşul de cult a fost construit în anul 1996. Biserica actuală a fost adusă de fostul primar Mihai Cărăbaş, din Maramureş, unde a fost ridicată prima dată şi de acolo a fost desfăcută bucată cu bucată şi montată din nou în acest oraş şi în locul unde se află şi în prezent.