Comuniune în rugăciune a tuturor clericilor din Episcopia Caransebeșului
12 August 2022Joi, 11 august, toți preoții din Episcopia Caransebeșului s-au adunat în cele 10 cercuri pastoral-misionare în diferite parohii, pentru a sluji Sfânta Liturghie. Împreună cu preoții aparținători cercului pastoral-misionar Oravița-Valea Carașului, s-a rugat și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” din Parohia Greoni, Protopopiatul Moldova Nouă, alături de un sobor de preoți și diaconi, iar răspunsurile au fost date de grupul psaltic „Ethos” al eparhiei.
Au luat parte și autorități locale, credincioși din localitate, dar și copii și tineri îmbrăcați în port popular specific zonei. Toți cei 22 de preoți aparținători cercului pastoral s-au împărtășit cu Sfintele Taine, precum și credincioși ce s-au pregătit să primească Trupul și Sângele Mântuitorului, fiind și postul Adormirii Maicii Domnului.
„Se cuvenea ca și în postul Adormirii Maicii Domnului, în anul omagial al rugăciunii în viața bisericii și a creștinului, să săvârșim o Sfântă și Dumnezeiască Liturghie cu toți preoții din eparhia istorică a Caransebeșului. Îi mulțumim lui Dumnezeu că noi am fost la Greoni pentru a sluji și a ne împărtășii împreună cu preoții aparținători acestui cerc”, a subliniat Părintele Episcop.
A fost aleasă această zi din postul Adormirii Maicii Domnului, deoarece în 11 august se prăznuiește Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, cel care a păstorit în vremuri grele pe românii ortodocși din Țara Românească, în timpul domniei voievodului Radu cel Mare. „Trebuie să învățăm din viața Sfântului Nifon, în primul rând smerenia și răbdarea, deoarece el a cultivat aceste virtuți, trecând prin pătimire și prigoană. De la Sfântul Nifon mai învățăm să ne rugăm permanent, el fiind pildă de rugăciune pentru toți cei care îi cunosc viața. Deși a fost înlăturat și din scaunul patriarhal și din cel mitropolitan, el nu s-a despărțit de biserică și de rugăciune niciodată, a rămas permanent candelă aprinsă a rugăciunii și a învățăturii curate”, a mai spus Preasfințitul Lucian la final.
Tot joi, au fost săvârșite încă 9 Sfinte Liturghii de către delegații Preasfințitului Părinte Lucian, consilieri, inspectori și protopopi în celelalte 9 cercuri pastoral-misionare ale eparhiei. Astfel, au participat la Sfânta Liturghie toți cei aproximativ 240 de slujitori din Episcopia Caransebeșului, împărtășindu-se cu Sfintele Taine alături de mai mulți credincioși.
În Eparhia Banatului Montan se derulează un program de intensificare a rugăciunii la nivelul parohiilor, ce se desfășoară în acest an, în contextul declarării de către Sfântul Sinod, ca „Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului. Acesta constă în săvârșirea a 100 Sfinte Liturghii și 70 de Sfinte Masluri în zile lucrătoare, pe parcursul întregului an 2022, în toate cele 10 cercuri pastoral-misionare ale Episcopiei.