Cercul Pastoral-misionar Reșița-Nord, în rugăciune la Parohia Remetea-Pogănici
27 September 2022Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, luni 26 septembrie, a avut loc în Parohia Remetea-Pogănici din Protopopiatul Reșița, întâlnirea lunară a Cercului pastoral-misionar Reșița-Nord, al cărui coordonator este părintele Sorin Bușoi de la Parohia „Schimbarea la Față” din Reșița.
Întâlnirea a debutat în biserica parohială cu săvârșirea slujbei de seară a Vecerniei în cadrul căreia au slujit părintele Nicolae-Ion Petrișor de la Biserica „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil” a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin (UM 0435) din Reșița, părintele coordonator al Cercului Pastoral Sorin Bușoi de la Parohia „Schimbarea la Față” din Reșița și părintele Solomon-Alin Ipate în calitate de gazdă a acestei întâlniri. O parte din preoții prezenți au dat răspunsurile la strană. La rugăciunea de seară a Bisericii au participat și s-au rugat împreună cu preoții prezenți un număr important de credincioși care au apreciat prezența unui număr atât de mare de slujitori ai Sfintelor Altare în micuța lor comunitate parohială.
Partea a doua a întâlnirii cercului pastoral s-a desfășurat tot în incinta sfintei biserici unde părintele gazdă Solomon-Alin Ipate a susținut referatul intitulat ,, Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț”, temă cuprinsă în programul-cadru al Patriarhiei Române intitulat: „Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului”.
Preoții prezenți au apreciat conținutul consistent al referatului în care s-a menționat printre altele că: „Pentru sfințenia vieții sale, numele Cuviosului Paisie de la Neamț era cunoscut în toate țările ortodoxe, începând din Muntele Athos până în Lavra Peșterilor din Kiev și de la Mănăstirea Optina până în sihăstriile din nordul Rusiei. Timp de cincisprezece ani, cât a fost stareț al celor două mănăstiri unificate, Neamț – Secu, Cuviosul Paisie păstrează cu sfințenie același regulament de viață monahală din Sfântul Munte Athos, atât în ceea ce privește rânduiala sfintelor slujbe, cât și nevoința monahilor la chilie. La biserică erau datori să ia parte toți părinții și frații, afară de cei bolnavi sau cei trimiși la ascultări. Marele stareț venea cel dintâi la sfintele slujbe și neîncetat se ruga cu rugăciunea inimii, vărsând în taină multe lacrimi. În obștea Cuviosului Paisie de la Neamț se aflau mai mulți călugări, sporiți duhovnicește, care aveau darul lacrimilor și al neîncetatei rugăciuni, căutând să-i urmeze întru toate părintelui lor sufletesc. Spovedania fraților obștii se făcea în fiecare seară, iar pentru cei mai sporiți, o dată la trei zile. Pentru aceasta, Cuviosul Paisie a rânduit 24 de duhovnici, care spovedeau și îndrumau duhovnicește întreaga obște, iar marele stareț supraveghea bunul mers al celor două mănăstiri, atât în cele duhovnicești, cât și în ascultările de obște, primind la chilia sa pe cei care veneau pentru sfat și binecuvântare.”
La final a fost comunicată de preotul coordonator următoarea întâlnire a cercului pastoral din data de 6 octombrie la care va participa și Preasfinția Sa Lucian Episcopul Caransebeșului precum și părintele Gheorghe-Adrian Șuveți, protopopul Reșiței și s-au reamintit câteva detalii importante referitoare la implicarea tuturor preoților în buna desfășurare a întâlnirii cu întâistătătorul istoricei eparhii a Banatului Montan. (Pr. Emil Crăciun)