150 de ani de la zidirea Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Reșița
9 November 2022În acest an se împlinesc 150 de ani de la zidirea Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Reșița. Cu acest prilej în preajma hramului au fost organizate mai multe evenimente spiritual-culturale ca să marcheze istoria bogată a acestui sfânt locaș. Evenimentul cel mai important a avut loc marți, 8 noiembrie, prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, alături de un sobor de preoți și diaconi.
Pentru a cinsti ocrotitorii, dar și a puncta cei 150 de ani de la zidirea bisericii, un număr însemnat de credincioși, oficialități locale, reprezentanți ai celorlalte culte, oameni de cultură, au venit pentru a se ruga împreună cu ierarhul și soborul slujitor.
Preasfințitul Părinte Lucian a săvârșit și o slujbă de pomenire pentru preoții, ctitorii și binefăcătorii sfântului locaș, trecuți la Domnul. Pentru activitatea pastoral-misionară ierarhul a oferit părinților slujitori la această biserică distincția de iconom-stavrofor, părintelui Cristian Manole, respectiv iconom părintelui Cosmin Cosma. De asemenea, celor ce sunt aproape de sfântul locaș și se implică în toate activitățile desfășurate de parohie, Părintele Episcop le-a oferit diplome de recunoștință, iar domnului profesor Dănilă Obersterescu, cel care a lansat zilele trecute cartea „Parohia Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Reșița – studiu monografic”, precum și doamnei dr. Felicia Quint, le-a conferit Ordinul eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea”, clasa a II-a pentru mireni. Totodată, le-a oferit diplome de recunoștință părintelui protopop Gheorghe Șuveți, parohul bisericii, precum și foștilor preoți parohi și slujitori, Consiliul și Comitetului Parohial.
„I-am comemorat astăzi cu bucurie sfântă pe cei care au construit această biserică și pe cei care au salvat-o de la demolare, pentru că această biserică a fost translatată în octombrie 1985. Astăzi ne bucurăm la ceas aniversar împreună cu părintele protopop și cu părinții împreună slujitori, dar și cu bunii credincioși care se adună în fiecare duminică și sărbătoare la Sfânta Liturghie și participă cu mult drag și cu mult dor la toate sfintele slujbe săvârșite în această biserică veche. O biserică care a fost necesară la mijlocul secolului al XIX-lea și este necesară și astăzi pentru că se află chiar în centrul municipiului de pe Bârzava. Este o biserică reprezentativă care mărturisește și vorbește despre credința oamenilor de pe aceste meleaguri”, a subliniat Preasfințitul Lucian.
„Îi rugăm pe Sfinții Arhangheli să-i ocrotească pe acești buni credincioși care formează comunitatea euharistică de aici și totodată îi rugăm să ne ocrotească și pe noi, pentru că toți avem nevoie de ajutorul îngerilor, așa cum Mântuitorul Iisus Hristos a fost întărit de un înger în grădina Ghetsimani când se ruga Părintelui Ceresc. Și noi avem nevoie de îngerul păzitor ca el să ne întărească atunci când ne rugăm și să ne întărească ca până la sfârșit să luptăm, în această lume, lupta cea bună, să ne câștigăm mântuirea, ca dincolo să fim împreună cu îngerii, împreună cu sfinții care au bineplăcut lui Dumnezeu din veac”, a mai adăugat Părintele Episcop.
Pe tot parcursul Sfintei Liturghii credincioșii s-au putut închina icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă de la Parohia Măru încă din ajunul hramului. Din partea Parohiei reșițene, Preasfințitul Părinte a primit o icoană a Maicii Domnului pictată pe sticlă și o medalie aniversară.
Construcția bisericii Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Reșița a început, sub păstorirea preotului Matei Bălan (1860 – 1910) și a domnului George Nicolaevici, epitrop al bisericii și jude al localității, în anul 1860 dar au fost finalizate abia în anul 1872. Iconostasul de lemn al bisericii datează din anul 1914, pe acesta păstrându-se crucea de la iconostasul vechii biserici de lemn. În anul 1900 turnul actualei biserici a fost acoperit cu tablă de cupru. În anul 1957 s-au realizat lucrări de reparații, iar în 1962 a fost înlocuită țigla de pe acoperișul bisericii.
Între anii 1964-1965 biserica este pictată în tehnica frescă de către pictorul Iosif Vasu din București. Biserica a fost târnosită în data de 14 mai 1967 de către Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae Corneanu – Mitropolitul Banatului, dată la care s-a sfințit și pictura realizată.
În 1985 biserica a fost translatată, la dorința autorităților comuniste, pe o distanță de 55 m pe un plan înclinat de 1,7 m. În anul 2014 s-a descoperit în cugla (sfera) de sub crucea turnului un document din 1900 întocmit și așezat de Consiliul Parohial și George Nicolaevici prim epitrop și jude al localității în care se prezintă etapele construirii sfintei biserici și câteva aspecte ale societății de atunci.