Binecuvântarea exteriorului Bisericii din Parohia Cornereva
6 November 2022Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Cornereva, ridicată în anul 1805, a fost renovată în ultima perioadă la exterior. În duminica a 24-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a mers în această comunitate parohială pentru a binecuvânta sfântul locaș în urma lucrărilor efectuate. Ierarhul a fost întâmpinat de foarte mulți credincioși din această parohie, alături de copii și tineri îmbrăcați în port popular, precum și de autorități centrale, județene și locale.
Părintele Episcop a săvârșit slujba de sfințire pentru exteriorul bisericii, după care împreună cu un sobor de preoți și diaconi a oficiat și Sfânta Liturghie. Dintre cei prezenți la acest moment de rugăciune, un număr însemnat s-au împărtășit și cu Sfintele Taine.
Pentru că au conlucrat foarte bine în realizarea lucrărilor de înfrumusețare a Casei lui Dumnezeu, atât părintelui paroh Nicolae Valușescu, cât și ctitorilor și binefăcătorilor, Preasfințitul Lucian le-a acordat diplome de recunoștință.
„A fost o atmosferă foarte plăcută aici la Cornereva pentru că Biserica a fost neîncăpătoare și foarte mulți credincioși s-au pregătit și s-au împărtășit cu Sfintele Taine în timpul Sfintei Liturghii. Așadar, a fost o zi foarte încărcată din punct de vedere spiritual și o zi plăcută, pentru că atât părinții slujitori, cât și credincioșii au fost foarte atenți la slujba sfințirii, dar și la Sfânta Liturghie. Dumnezeu să dăruiască locuitorilor de aici din Cornereva, pace, sănătate și întru toate bună sporire”, a afirmat Părintele Episcop la final.
„Astăzi i-am îndemnat pe credincioșii de aici la mai multă credință, deoarece avem nevoie de credință în aceste vremuri complicate, în aceste vremuri în care suntem îndemnați din ce în ce mai mult la diluarea credinței și relativizarea ei. Să luăm aminte la credința femeii bolnave de curgerea sângelui, când s-a vindecat atingându-se de poala lui Hristos, pentru că a crezut puternic în dumnezeirea Lui. Totodată, să avem o credință puternică asemenea credinței lui Iair, care a fost încurajat de Mântuitorul prin cuvintele: «Nu te teme; crede numai și se va izbăvi». El a înțeles cuvântul Mântuitorului, s-a întărit în credință și chiar dacă copila lui a murit, a crezut că Iisus Hristos are putere să o învieze din morți. Mântuitorul a săvârșit această minune, arătând tuturor că este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat și toate sunt cu putință celui care crede”, a explicat Preasfințitul Lucian.
Localitatea Cornereva cuprinde peste 40 de cătune, fiind una din aşezările cele mai întinse ca suprafaţă din ţară, având 400 km2. În sat a existat o biserică de lemn cu hramul „Înălţarea Domnului”, ridicată în 1740, incendiată de turci în 1788. Biserica actuală, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost construită între anii 1779-1805. Este construită în stilul baroc, din piatră şi cărămidă, acoperită cu ţiglă. Ultimele reparaţii capitale au fost efectuate în 2011.
Sfântul locaș a fost pictat în anul 1855 de Liubomir Alexandrovici, apoi de Gheorghe Baba în 1936-1937, după care pictura acestuia a fost rasă şi pictat din nou de Victor Jurca din Lugoj în anul 1966. În 2011 pictura a fost curăţată de Rita Aldea. Biserica a fost sfinţită pentru prima dată de către episcopul sârb Iosif Ioanovici Şacabent, în anul 1805. În 28 mai 2011 a fost târnosită de către Preasfințitul Părinte Lucian.