A fost lansat proiectul „Sunt angajat, devin calificat” în Episcopia Caransebeșului
15 April 2021Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, în sala de festivități „Mitropolit Nicolae Corneanu” a Episcopiei Caransebeșului s-a desfășurat joi, 15 aprilie, lansarea proiectului SUNT ANGAJAT, DEVIN CALIFICAT – POCU/726/6/12/13594, proiect finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Acest proiect este derulat pe o perioadă de 24 de luni de către Centrul de resurse și formare profesională PRO VOCAȚIE- în calitate de beneficiar și Episcopia Caransebeșului – în calitate de partener.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea nivelului de calificare a unui număr de 651 angajați din regiunea Vest prin programe de formare profesională corelate cu nevoile pieței muncii. Creșterea nivelului de calificare se va realiza prin îmbunătățirea accesului egal la învățarea pe tot parcursul vieții pentru toate grupurile de vârstă într-un cadru formal, non-formal sau informal, actualizarea cunoștințelor, a aptitudinilor și a competențelor forței de muncă și promovarea unor căi de învățare flexibile, inclusiv prin orientare profesională și validarea competențelor dobândite anterior.
Proiectul a fost prezentat de către părintele Olimpiu Silaghi, inspector eparhial în cadrul Biroului de Proiecte și Patrimoniu al Episcopiei Caransebeșului, alături de Amalia Ciobanu, manager de proiect CRFPS Pro Vocație și Georgeta Jurcan, președintele Asociației Centru de Resurse și Formare Profesiuni Sociale Pro Vocație.
La acest eveniment au participat o parte din angajații Eparhiei Banatului Montan.
La final părintele Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului a transmis cuvântul Preasfințitului Părinte Lucian.
„Ținând cont de criza resursei umane pe care județul Caraș Severin o resimte în contextul migrației și a depopulării, considerăm că implicarea Episcopiei Caransebeșului în proiecte în care sunt vizate specializarea și calificarea resursei umane este un dat pe care Biserica trebuie să și-l asume. Valoarea ființei umane pe de-o parte, dar și necesitatea valorificării ființei umane în contextul unor noi specializări, care se impun într-o societate și într-un județ care se depopulează, nu este altceva decât firescul pe care Episcopia Caransebeșului și-l asumă implicându-se în astfel de proiecte”, a spus părintele Casian.
„Este adevărat că proiectele care sunt focusate pe resursa și capitalul uman încă nu sunt suficient de bine asumate la nivelul întregii societăți, drept pentru care prin instituția Bisericii și prin toate ramificațiile acestei instituții, noi considerăm că putem pune în evidență necesitatea calificării și recalificării pentru a gestiona cât mai bine nevoile pe care județul și comunitățile noastre le au în contextul actual”, a mai subliniat părintele consilier.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capitalul Uman 2014-2020, iar valoarea totală a cofinanțării proiectului este de 4.172.786,99 lei.