Cantina socială a Parohiei ,,Adormirea Maicii Domnului” din Oravița, sprijin pentru persoanele nevoiașe
28 February 2022 Off By Pavel CaneaÎn cadrul Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Oravița funcționează o cantină socială, unde mai mulți copii, dar și persoane vârstnice din medii defavorizate, primesc o masă caldă zilnic. Aceasta nu este singura acțiune pe care o desfășoară parohia pentru persoanele fără ajutor, ci cu sprijinul mai multor voluntari, părintele paroh Marinel Bobescu are în vedere susținerea copiilor care sunt în risc de abandon școlar, pentru a nu renunța la educație. De asemenea, ei le oferă și bătrânilor singuri atenția de care au nevoie, făcând cumpărături și fiindu-le alături ori de câte ori aceștia au nevoie.
„Lumina și iubirea lui Hristos unesc oameni, sunt creatoare pentru cei care simt și văd. Aceste cuvinte au reprezentat în anul 2012 izvorul unei idei a credincioșilor, care împreună cu părintele paroh din acea perioadă au deschis o cantină socială. Scopul acestui loc era acela de a preveni abandonul școlar, care începea să fie din ce în ce mai întâlnit în regiunea noastră. Pentru o perioadă lungă de timp acest proiect al parohiei noastre a fost un sprijin pentru elevii din toate ciclurile de învățământ printr-o masă caldă ce îi aștepta după școală și cadre didactice voluntare de la Liceul Teoretic „General Dragalina” din Oravița, care erau acolo având grijă ca lecțiile să fie înțelese de copii, iar temele rezolvate. Această activitate a dat roade, i-a ajutat pe copiii beneficiari să înflorească în învățătură, iar lumina și iubirea a crescut în parohia noastră”, mărturisește părintele paroh.
În perioada pandemiei, activitatea a fost adaptată pentru a fi cât mai utilă și practică pentru beneficiarii acestui proiect. Perioada stării de urgență a adunat tineri voluntari, care au avut grijă ca oamenii parohiei și nu numai, să nu ducă lipsă de cele necesare, astfel că au făcut cumpărăturile pentru aceștia, având grijă de aproapele lor.
În prezent, cantina socială își continuă activitatea în slujba enoriașilor parohiei. Un prânz cald ajunge în fiecare zi la domiciliu, pentru 15 persoane, oameni ce au o condiție precară sau care locuiesc în zone mai greu accesibile și au o vârstă înaintată. Această masă ajunge în fiecare zi la casele fiecărei persoane cu ajutorul părintelui paroh Marinel împreună cu tinerii voluntari ai Centrului de Tineret „Adormirea Maicii Domnului” al parohiei. Totodată, diversele acțiuni ale voluntarilor, coordonați de părintele paroh își ating scopul de a fi în sprijinul aproapelui.